Ne aflam, inca, in Cambodgia, dar de data aceasta in Siem Reap; un oras civilizat, curat, turistic; o combinatie interesanta intre rural si urban, mai degraba. O parte a Cambodgiei mai autentica si pe placul nostru, datorita si celebrului complex de temple – Angkor Wat.

Prima zi  – dupa ce ne-am instalat in camera de hotel – o intamplare ne-a lasat muti de uimire. E o dimineata oarecare – in care ies bezmetica din camera, alaturi de Ionut – cautand o ceasca de cafea care sa ma trezeasca si dam nas in nas cu fata ce se ocupa de curatenia hotelului. Cred ca e de-o varsta cu mine, insa mult mai vesela, zambitoare, energica la ora diminetii si imbracata in rosu, uniforma de lucru. O intalnim pe hol, maturand gresia si… ascultand un audiobook in care i se preda o lectie de engleza. Repeta cu voce tare, la randul ei, ceea ce profesorul preda.  Ne-am uitat unul la altul, lung, dar plini de admiratie. S-a rusinat de noi, cateva secunde, dar si-a vazut in continuare de treburile ei. Cu ambitie, mandrie si multa dorinta de a-si depasi conditia. Am simtit determinarea ei de la distanta. Recunoasc ca astfel de momente am vazut doar prin filmele americane siropoase si niciodata, in realitate.

O lectie fantastica despre: da, se poate, trebuie doar sa vrei.

In rest, toata ziua chicoteste pe la colturi, rade in hohote, impreuna cu o alta colega sau trage un pui de somn, la pranz, in hamacul de langa receptie si nu prea ii pasa de nimic. Sky is the limit!

Aceeasi zi, un restaurant khmer cu mancarea occidentala delicioasa si un chelner foarte haios, vorbaret si curios din fire. Ne intreaba de unde suntem, ii raspundem: Romania, convinsi fiind ca nu prea a auzit, dar, surpriza: se lumineaza la fata si exclama plin de entuziasm: Aaaa, Panama! N-am inteles ce vrea sa zica, insa Ion – perspicace – s-a prins imediat. E vorba despre o piesa celebra in Asia de Sud Est, cantata de al nostru, Matteo, in limba romana, chiar. Aflu ca exista si un dans special, inventat chiar de ei, viralizat pe YouTube. Mamaia de mine n-a auzit piesa asta, insa mai e speranta.

Si incepe sa ne poveasca despre impactul acestei piese: cate minti a luat, cat de popular e Matteo, in randul adolescentilor, ba mai mai mult a si concertat anul trecut in Siem Reap si a fost…. „nebunie”, ca sa-l citez. Fain sentiment! Sa auda cineva si de Romania, in sfarsit! Apoi, ne-a rugat sa-l invatam sa spuna „multumesc”, in schimbul catorva idei despre Cambodgia. Sa fii roman in Cambodgia s-a dovedit a fi experienta cool!

Vis-a-vis de acest restaurant se afla un mini market: ma mult o afacere de familie, in care gasesti cam orice ai nevoie. Chiar si un casier atipic: un baietel de 8 ani. Nu, nu e o gluma. Am crezut, initial, ca isi asteapta mama sa iasa de undeva de prin spate si sa ne incaseze produsele, insa, nu. Deschide casa de marcat si cu mandrie, scaneaza produsele si ne cere bani. Observ ca are si uniforma: un tricou albastru cu sigla magazinului. E treaba serioasa! Are 8 ani, e foarte vesel si haios, iar dupa scoala, mai exact dupa ora 14:00 este casier. Sta cocotat pe un scaun, cat sa ajunga la tejghea. Mi-a spus ca ii place foarte mult sa faca asta – poate mai mult decat sa mearga la scoala. A ras, a glumit cu noi si ne-a dat restul corect, asta in conditiile in care jumatate din suma a fost in dolari, iar cealalta in rieli. Nici eu n-as fi putut face conversia, asa rapid. Iar engleza lui era impecabila! Zilnic, am fost sa-l vizitam si sa ne mai amuzam impreuna de abilitatile lui de casier.

Cel mai simpatic si serios casier

Intamplarile acestei zile mi-au amintit de alti oameni inspirationali pe care i-am mai intalnit, in lunile trecute, prin calatoriile noastre.

Sanur

Bali, Sanur si un restaurant local, retras, unde ne oprim sa luam cina, cu picioarele-n nisip. Ne uitam prin meniu, cautand peste, ca doar suntem pe plaja si ne intrebam reciproc: ce o fi ala mahi-mahi? Si pana sa dau search pe Google, ne raspunde un domn de la masa vecina. Singurul, de altfel, de la intreaga terasa. Ni-l recomanda si ni-l si arata pe YouTube. Un peste mic, specific zonei, delicios. Gata, il comandam! Aflam ca s-a mutat acum 31 de ani din Germania, din cauza vremii. Locuieste de 7 ani in Bali si ii place mult aici. Fascinant, pana aici! Fusese pilot de avion, iar acum e la pensie. A mai locuit 1 an in Lombok si ne povestea cat de fanatici sunt locuitorii insulei si de neprietenosi, comparativ cu balinezii. Aici e acasa pentru el. Ii povestim ca suntem din Romania, unde-i iarna si ninge, acum si probabil, ca si in Germania e la fel. Ne-a raspuns ca nu-l intereseaza; nu se uita la vreme si nici nu citeste stiri despre Germania. Viata lui e aici si acum, in Bali.

Apus in Sanur

Are o barca mica, albastra cu care cutreiera oceanul si insulele de langa in cautarea locurilor perfecte de pescuit. Nu are masina. De fapt, in Bali a experimentat pentru prima oara cum e sa nu ai propria ta masina si se simte excelent, culmea. Vine in fiecare zi la restaurantul acesta, cu mancare buna, preturi mici si citeste ziarul. Locuieste pe malul oceanului si ii este de ajuns.

Apoi, mi-am amintit de un alt domn intalnit prin calatoriile noastre. Ne intorceam din Miami, anul trecut, in mai si din Zurich avem locuri langa un domn in varsta. In jur de 80 ani, poate mai mult. Ne uitam noi, Chiperii – curiosi pe harta zborurilor Swiss si incepe o conversatie cu noi – sa ne arate locurile prin care a calatorit, de-a lungul vietii sale. Ne spune ca e din Tasmania si acum e intr-un trip al Europei, singur. Ne-a picat fata, la propriu, amandurora. Cum singur, la varsta lui?!

Mai fusese in Romania, acum cativa ani si vizitase Bucurestiul. I-a placut, asa ca si-a dorit sa revina, doar ca de data asta va sta mai mult in Brasov si in Sibiu. A muncit peste 40 ani si atunci, asta e cadoul pe care si-l face la pensionare.

Nici nu stiam unde e Tasmania pe harta. Auzisem doar in desene animate, de acest loc. La capatul lumii e; ne-a aratat el… L-am intrebat care sunt locurile vizitate ce i-au ramas in memorie: sfaturi de la calator la calator. Si ne recomanda Berlin, Saint Petersburg, Oslo si Singapore. La sfarsitul conversatiei ne-a spus ca este ultima sa calatorie. Da, aici, in Romania. Si am ramas fara cuvinte. Am inghit in sec; ne-am luat la revedere, cu un nod in gat si l-am urmarit cum se deplaseaza, cu greu, catre iesirea din aeroport.

Ne aducem aminte de el, din cand in cand si ne luminam la fata. Ne intrebam: oare ce mai face? Si ne reamintim cat de mult ne-a inspirat si cata putere ne-a transmis; cata admiratie, fara sa stie. A constat enorm, toata discutia cu el, in decizia noastra de a pasi in anul sabatic. A fost cea mai puternica amprenta.

De curand, la hotelul unde am petrecut Craciunul am intalnit un domn din Singapore. Extrem de mandru de tara lui, incat 90% din conversatie ne-a povestit despre cum stau treburile pe acolo. Aproape ne-a convins sa ne mutam. Si am aflat multe lucruri interesante: de la regulile stricte dupa care se conduce aceasta tara, pana la mandria de a fi singaporez. Si mi-am dat seama ca, uneori, eu nu simt asta despre Romania.

Cele mai surprinzatoare reguli mi s-au parut: cea legata de guma de mestecat – interzisa – ca sa n-o arunci/lipesti pe unde apuci, iar daca esti prins ai urmatoarele variante: avertisment, amenda, munca in folosul comunitatii sau…. inchisoarea – nu e de gluma – si cea legata de cazinouri. Cu greu, guvernul singaporez a acceptat intrarea acestora pe piata si mai mult in scop turistic: intrarea costa 100 dolari, iar daca iesi pana afara si intri, platesti din nou. Unde mai pui ca daca familia suna la cazinou sa anunte dependenta ta, iti interzic intrarea. Nu mai recastigi dreptul de a intra, decat daca sotia/iubita/copilul/parintele iti ridica interdictia. Cat de misto! Sistemul asta l-as aduce in Romania, clar.

Singapore

Plus ca este un practicant al meditatiei TM *transcendentala, de peste 20 ani si asta i-a cam schimbat viata: conduce un business de succes, in prezent si reuseste sa faca fata cu brio situatiilor stresante din viata lui, datorita celor 45 minute de meditatie, bifate seara de seara. Si nici nu mai stie cum arata un medicament.

Oscar, un spaniol inalt, cu un zambet perfect, dar si cu un abdoment care ar starni invidia oricui a pornit si el in anul sabatic. Singur. L-am intalnit in Bali, porniti si noi, in anul nostru sabatic. Mutat de un an in Australia, a obosit ritmului si vietii agitate de acolo, incat a luat o pauza pentru a lasa viata sa curga, in mod natural si sa isi gaseasca linistea. Mai toata ziua cutreiera insula, in cautare de locuri neturistice si se imprieteneste cu toti localnicii, incat ai crede ca e acolo de-o viata. Ar vrea sa se stabileasca in Ubud, insa cauta parghii care sa-l ajute sa faca asta. Minunat!

Bali

Sunt oameni care ne-au inspirat si au trezit ceva in noi: un munte de admiratie. Ne-au motivat si ne-au transmis din puterea lor infinita.

Nimic nu e intamplator, iar asta e dovada clara. Fiecare a aparut si l-am lasat sa fie vazut, in momente in care chiar avem nevoie de o confirmare – ca e bine ceea ce facem; ca nu suntem singuri; ca e misto sa fii roman, chiar si in momentele astea si ca da, esti capabil sa faci orice, atata timp cat iti doresti cu adevarat.

Pe tine cine te inspira in calatoriile tale?

Cu incredere,
Chiperii

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here