Anul trecut, Craciunul ne prindea in Cambodgia, intr-un oras al carui ritm nu-l intelegeam si la care nu ma puteam conecta, oricate eforturi am fi depus: Phnom Penh. Asa ca am inceput sa pun in aplicare strategii si scenarii de evadare. Printre ele, se numara – la acea vreme -ideea de a ma teleporta acasa in Bucovina, de Craciun.

Anul acesta, in Ajun de Craciun

In tot acest proces, mi-a venit ideea unui Craciun de cinci stele ce s-a dovedit a fi una din top 3 experiente ale anului sabatic. O dorinta de Craciun ce a prins viata si ne-a oferit sarbatori de neuitat, in ciuda distantei. Iata, ce scriam cu un an in urma.

Craciunul in Cambodgia

Anul acesta, Craciunul ne-a prins in Bucovina, acasa. Un moment la care am visat, dar in a carui stare nu am reusit sa intram. Poate vremea de afara sau traficul infernal – in drum spre mall-uri si hypermarket-uri; agitatia, nu ne-au ajutat sa ne conectam, in niciun fel la spiritul sarbatorilor.

O serie intreaga de expectante ne-au dat tarcoale in aceasta perioada si nu prea… le-am putut rezista.

M-am intrebat, apoi: cum era Craciunul in vremea copilariei?

Chiperii

Am amintiri vagi – caci si memoria mea e limitata – dar nu am cum sa uit unul dintre momentele cele mai fericite legate de Craciun: colindatul – evenimentul social al anului pentru copiii din Bucovina.

Ca orice copil, asteptam sa se incheie scoala (s-avem binecunoscuta serbare de sfarsit de an) si apoi sa vina vacanta, cat sa ne facem planuri de colinda. Avem acelasi camarad, in fiecare an si aceeasi colinda: Deschide usa, crestine! Voiam sa ies din tipare, caci mai toata lumea canta: O, ce veste minunata! sau Domn, Domn sa-naltam!

Mergeam din casa in casa – caci, da, am crescut la tara – imediat ce se lasa intunericul. Uneori, plecam de cu zi; atat de mare era entuziasmul. Eram poftiti inauntru, serviti cu prajituri sau dulciuri si la sfarsit, rasplatiti cu bani.

De la o singura casa primeam, an de an, nuci si mere, dar nu ne suparam, caci la acea vreme nu aveam expectante, nu comparam. Singurul nostru scop era BUCURIA. Nici nu aveam pretentia sa strangem bani multi, cat sa ne cumparam un gadget sau cine stie ce jucarie. Era doar bucuria de a colinda, de a te intalni cu alti copii, de a fi intrebat: Cat ti-a dat x? sau sa ti se deschida usa cu mesajul: Dar tu al cui esti?

Plutea… un fel de magie in aer. O bucurie pura!

Umbam pe ulitele satului pana noaptea tarziu, indiferent de vreme si fara telefoane mobile, frici, planuri. Ne mai intalneam cu mascati si ne amuzam pe seama lor. De cele mai multe ori, inghetam de frig, dar nu conta; era ultima noastra grija. Noi aveam o misiune: de a vesti bucurie!

Sigur, in zilele premergatoare aveam lista mea de to do-uri, printre care ajutorul acordat mamei, in bucatarie. In plus, intotdeauna tineam post, cel putin o saptamana si mergeam la spovedit.

In Ajun de Craciun, fiecare casa mirosea a sarbatoare: a cozonac proaspat scos din cuptor, a sarmale; a curat. Ni se intampla sa zarim oamenii, pe geam – in timp ce-i colindam – cum fac ultimele retusuri, ultimele pregatiri si se-ntreaba, reciproc: Au inceput sa vina copiii cu colinda, deja?

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Apoi, dimineata de Craciun era marcata de magie! Imi amintesc ca sor-mea avea o placere in a-mi canta la ureche: Ne dati ori nu ne dati: papa cu carnati! A se intelege ca papa e regionalismul pentru omleta, in Bucovina. Si toata casa radea.

Nu-mi amintesc aspecte legate de cadouri, insa stiu sigur ca nu erau scumpe si de cele mai multe ori le gaseam inainte de Craciun, chiar daca mama se straduia sa gaseasca ascunzatori bune. Nu-i iesea aproape niciodata, dar ma prefaceam surprinsa, din cale-afara! Cadourile imi satisfaceau o nevoie de baza, la acea vreme. Fie haine de scoala, fie carti sau chiar, papuci de casa. Nici nu conta.

Cu cateva zile inainte de Craciun impodobeam bradul: cu globuri, beteala si bomboane din acelea cu jeleu in interior.

Craciunul era marcat de vizita la biserica, in mod obligatoriu, in prima sau a doua zi de Craciun; in haine noi, evident. Apoi, de mesele in familie si de zilele petrecute lenevind, mancand, uitandu-ne la filme – impreuna cu toata familia sau vizitand prieteni, vecini si cantand colinde.

Si era zapada, mai mereu. Sau, cel putin, eu nu-mi amintesc sa fi prins vreun Craciun fara zapada. Mergeam cu sania, caci era ulita plina de copiii veniti in vacanta la bunici. Si se auzea: Vine trenul!

Ne ingheta nasul, eram uzi la picioare si ne aventuram, intreceam in scheme pe sanie. Uneori, ne bulgaream sau ne faceam „botezul” in zapada.

Cand spun Craciun, spun: colinda, nas inghetat, socializare, hohote de ras, miros de cozonac si brad impodobodit.

Mi-am amintit de Craciun, astazi, caci in Bucovina ninge si pluteste magia in aer 🙂

Gata, am intrat in Spiritul Sarbatorilor de Iarna!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here