Sunt sapte ani din momentul in care ne-am descoperit pasiunea pentru calatorii si cinci luni de cand am ales sa facem asta, full time.

Tehnologia e parte nelipsita a calatoriilor noastre, un fel de al treilea camarad de drum al Chiperilor.

Daca intentionezi sa pleci la drum lung sau pur si simplu, doresti sa iti planifici vacantele pe cont propriu, iata care sunt recomandarile noastre cu privire la aplicatiile mobile ce nu ar trebui sa lipseasca din telefonul tau:

  • Zboruri ieftine:  folosim – cel mai des – Skyscannner. Cel putin, pentru Asia s-a dovedit a fi cel mai bun motor de cautare; nu am intampinat nicio problema legata de zborurile achizitionate, iar preturile, de cele mai multe ori sunt mai mici decat cele de pe site-urile oficiale ale companiilor aeriene.

Mai folosim si Kiwi, insa, de regula, Skyscanner-ul te trimite catre acesta platforma. Apoi, Momondo e foarte util, dar si Kayak.

Kayak s-a dovedit a fi cea mai ieftina varianta pentru zborurile de anul trecut catre USA. Am folosit – atunci – toate motorele de cautare, insa cea de pe Kayak s-a dovedit a fi cea mai rentabila, doar ca pretul afisat de persoana, te poate induce in eroare. Insa, optiunea Explore e foarte interesanta.

Intotdeauna facem un comparativ si consultam site-ul companiei aeriene, tragem linie si vedem ce oferta se potriveste mai bine portofelului nostru.

  • Transport intern. Grab-ul e Uber-ul Asiei. In unele tari opereaza Grab, in altele, Uber, insa e bine sa le ai pe amandoua instalate pe telefon. Te scutesc de negocierea – nu tocmai usoara – cu soferii de taxi; sunt foarte sigure si mai ieftine.

Exista si aplicatii locale, de aceea e bine sa intrebi la hotel sau in locatia unde esti cazat. Asa am aflat noi de PassApp in Phnom Penh, Cambodgia si de Pick-up in Kandy, Sri Lanka. Sunt aplicatii mobile pentru tuk tuk -uri care functioneaza exact ca si Uber sau Grab. Ai pretul dinainte afisat, traseul alocat si poti oferi note soferului. Simplu pentru ambele parti.

Rome2rio. E o aplicatie pe care o mai folosim, uneori, pentru a afla diverse rute, trasee. De la cele aeriene pana la cel terestre sau maritime, aplicatia iti recomanda variante de transport. De regula, o folosim atunci cand suntem nevoiti sa luam un feribot sau autobuze ce fac legatura pe rute mai mari, intre orase, spre exemplu.

  • Cum gestionam eficient bugetul de calatorie? Bugetul e unul din aspectele de care tinem cont in aceasta aventura. In alte vacante – recunoastem – nu dadeam importanta, mai deloc. Insa, calatorind full time in Asia, e necesar sa fim ancorati in realitate si atenti. Intotdeauna facem conversia in Lei sau Dolari, folosind aplicatia Xcurrency, apoi inregistram cheltuielile zilnice in aplicatia Travel Spend. Cea din urma e foarte intuitiva si folositoare; foarte bine gandita – pe categorii, statistici si foarte multe unelte la indemana. Mi se pare o aplicatie geniala daca intentionezi sa calatoresti pe termen  lung si sa ai o evidenta a cheltuielilor, in acelasi timp.
  • Pentru a afla starea vremii, pe termen lung, folosim Yr, o aplicatie cu o acuratete destul de mare. E important sa stim cum va fi vremea in locatia in care intentionam sa ajungem si ne documentam, inainte.
  • Banking. Am fost norocosi si inainte de a pleca in Asia, am aflat de la o prietena de Revolut. Nu numai ca au cele mai mici comisioane, dar au si niste optiuni foarte inteligente. Functioneaza ca orice alt cont bancar, doar ca totul se desfasoara online, in aplicatie si nu esti nevoit sa te deplasezi la agentie, sa astepti pe la ghisee.

Cateva din avantajele folosirii cardului Revolut: transferuri bancare imediate; au un cursul valutar aproape similar cu cel al BNR-ului – aproape imposibil in Romania, platile online sunt scutite de comision, iar asigurarea de calatorie este inclusa. In plus, exista si optiunea de economisire – Valuts. Nu e cazul nostru 🙂

Cum ne-am comandat cardul? Foarte simplu, am descarcat aplicatia, ne-am introdus datele si in trei zile ne-a sosit prin curier. Simplu si eficient.

Exista doua variante de card: fizic sau virtual, iar ca si optiuni de banking: Classic – gratuit, Premium – emiterea costa 25 lei sau Metal. Noi am optat pentru varianta Premium pentru ca ne interesa foarte mult asigurarea de calatorie venita la pachet, valabila la plecarile din tara. Intre timp, nu mai este valabila, insa continuam sa folosim Revolut cu cea mai mare incredere.

Lucreaza cu peste 150 de monede internationale, asa in cele sapte tari in care am ajuns in ultimele cinci luni, nu am intampinat nicio problema. In rest, rata de schimb este cea mai buna de pe piata in momentul acesta, iar pentru retrageri de pana la 1.600 lei lunar, comisionul este 0 – varianta Premium, iar pentru Classic 800 lei.

Ce-mi place mie la Revolut este faptul ca te notifica instant atunci cand urmeaza sa platesti ceva si oricand, ai optiunea de a-ti ingheta cardul, daca ceva ti se pare dubios – vreo tranzactie pe care n-o recunosti, spre exemplu. Iar atunci cand ai o problema, imediat poti lua legatura cu un agent live, in mai putin de 1 minut. Nu suni in call center, nu astepti 20 minute ca sa fii preluat de catre un operator mult prea ocupat si blazat.

Si aici venim cu doua exemple de doua situatii intampinate vs. solutii: in Bali, am folosit cardul Libra pentru a scoate bani. N-am primit nimic de la ATM, insa din cont au fost retrasi. Banca din Bali spunea ca e vina celor de la Libra, cei de la Libra nu raspundeau la ora aceea pentru ca era diferenta de fus orar si asa am fost nevoiti sa plecam de la bancomat, mai saraci cu 700 lei si cu o speranta minima ca ne vom primi banii. Am completat formulare peste formulare, iar in a 60 a zi – ultima, conform procedurii – ne-am recuperat banii, integral.

In Penang, Malaysia am intampinat aceeasi situatie la un bancomat, de aceasta data cu cardul Revolut. Am intrat in aplicatie, am cerut sa discutam cu un agent live si problema s-a rezolvat in mai putin de 10 minute. Am facut poza la chitante, le-am trimis si asta a fost tot. Mi s-a parut foarte, foarte profesionista si eficienta, intreaga abordare.

BT24 e o aplicatie pe care o folosesc pentru transferuri de bani si plati valutare (transferul catre Revolut). Am optat pentru o restrictie a platilor online, ca urmare a atentionarilor primite de la banca cu privire la anumite zone din Asia de Sud Est. Insa atunci cand nu platesc cu Revolut – ceea ce e de dorit – sun in call center si se rezolva. Dureaza cam 20 minute, dar asta e.

  • Cum sunam in Romania daca avem o problema? callRomania e raspunsul. O aplicatie gasita la nevoie, intamplator: am fost nevoiti sa cautam solutii de a suna in RO, in momentul in care am ajuns in Bali si am constatat ca nu imi pot folosi cardul BT pentru platile online. Asadar, trebuie sa sun si sa solicit ridicarea restrictiei pentru o ora, doua, depinde cat timp avem nevoie, ori de cate ori fac plati online. Sigur, este optiunea mea de a avea aceasta restrictie, insa aplicatia aceasta functioneaza ca si cum as suna din Romania in Romania. E geniala!

Poti incarca cu 5 euro, minim si maxim 25 euro. Am aflat, apoi, ca 1 min costa 0,010 euro.

Am sunat de minim cinci ori la BT, am stat cel putin 20 minute de fiecare data – in asteptare – si cu toate astea mai avem credit 2,5 euro. Nu numai ca e foarte ieftin sa suni, insa aplicatia iti aloca si un numar de telefon de RO, pe care poti fi contactat, singura conditie e sa ai conexiune la internet.

  • Google Maps. Ne achizitionam, in fiecare tara, cartela cu numar local si optiune buna de internet. Inainte de anul sabatic ne descarcam harti offline, ne chiunuiam putin, insa cum internetul e cam problematic in Asia de Sud Est ne cream backup, intotdeauna si ne folosim de Google Maps online. E de preferat sa ai hartile actualizate, in timp real pentru o mai buna orientare.
  • Google Translate. In Vietnam ne-a folosit grozav de mult aceasta aplicatie, in special in zonele neturistice.

Cam acestea sunt aplicatiile pe care le folosim in mod uzual in calatoriile noastre si de care nu ne-am putea lipsi, cel putin in Asia de Sud Est.

Tu ce aplicatii folosesti ?

Chiperii

loading...