Inainte de a ma avanta catre anul sabatic, mi-am petrecut multe momente in compania autoarei Brene Brown – scriitoare si cercetatoare de origine americana, cunoscuta pentru studiile despre vulnerabilitate, rusine sau curaj.

Curajul de a fi vulnerabil. Mi se parea o utopie.

Dar, da, nu exista curaj, fara vulnerabilitate. Si e ceva ce am invatat, citind-o sau ascultand-o pe Brene.

Inainte de ea, vulnerabilitatea insemna doar slabiciune.

Rasfoind cartea aceasta, ideea de vulnerabilitate m-a dus cu gandul la proiectul acesta de travel pe care l-am pornit cu o grozava si nesjustificata teama de esec, judecata, expunere sau ridicol. A fost si este o iesire din zona mea de confort, in care masca unui angajat cuminte, loial; al copilului ascultator sau al vecinului complezent, dispare. Si face loc necunoscutului.

Aici, in HaiHui in doi, nu mai joc niciun rol. Sunt doar Andreia, cea imperfecta, care lupta cu propriile limitari, cu propriile conditionari sau frici. Extrem de numeroase si al naibii de prezente.

Bangkok, Thailanda

Sau, cum ar spunea Brene: am ales curajul, in locul confortului.

In cele aproape 11 luni de colindat Asia si mai bine de un an de la abandonul cercul confortabil, am invatat faptul ca imperfectiunea, autenticitatea, vulnerabilitatea sunt un castig. Personal, urias, dar si profesional. Idei pe care – daca mi le-ai fi expus acum doi ani – le-as fi respins din prima si as fi ras.

Suntem asaltati – mai ales in mediile online, in zona aceasta in care activam si noi de un an de zile – de perfectiune, sub toate formele: aspect fizic, relatie, familie sau statut, din care deriva critica, comparatia, nefericirea multora. Am fost acolo si inca, mai am tendinta de a fi, uneori. Caci ma pierd, des. Dar face parte din imperfectiunea mea.

Stiu ca reteta de succes – in online – e, mai degraba, atitudinea pozitiva, entuziasta, limbajul pozitiv. Nu ai voie sa te plangi. Oamenii care te urmaresc sunt sufocati de propriile vulnerabilitati, de propriile probleme si nu trebuie sa se confrunte cu ale tale. TU, cel care activezi in mediul online trebuie sa-l scoti din stare.

Asa e, oare? Oamenii din spatele ecranului isi doresc sa vada doar valenta pozitiva a calatoriilor noastre? Sau ne accepta si atunci cand suntem obositi, cand nu avem pofta aceea de viata standardizata? Ne accepta si slabiciunile, greselile sau… ne taxeaza si ne judeca?

Vulnerabilitaea intervine atunci cand iti impartasesti trairile si experientele cu oameni ce si-au castigat dreptul sa te asculte”, spune Brene Brown. Si… asa e.

As spune ca NOI, CHIPERII suntem norocosi, caci am ales fata aceasta a monede: vulnerabilitatea si a autenticitatea, iar oamenii ne-au primit cu bratele deschise. Ne-au imbratisat virtual, si-au regasit doza lor de curaj, visurile, in noi. Avem, in comunitatea noastra, oameni extraordinari; oameni care gandesc ca noi, iubesc frumosul, viata; inteleg cat de nociva e cutia si sunt dispusi sa accepte realitatea noastra, necosmetizata. Dar ne si accepta toate stangaciile. Chiar si atunci cand facem vlog de travel, dar nu prea e de travel sau cand scriem articole personale si ne punem sufletul pe tava.

Avem cea mai frumoasa, sincera si inspirationala comunitate de travel! MULTUMIM!

O calatorie prin lume nu e doar despre locuri, obiective, mancare, ci si despre noi insine.

Chiperii in Bali

Insa… de-a lungul timpului, oamenii au simtit nevoia sa-si dea cu parerea, sa critice si sa arate cu degetul. In acele momente, cele mai mari frici ale mele au devenit certitudine. Mi-am luat masti, am incercat sa fiu altcineva, poate-poate reusesc sa ma fac inteleasa, placuta.

Apoi, am inteles, ceea ce si Brene Brown spunea ca a motivat-o in intregul ei demers de a-si accepta propria vulnerabilitatea: sa-mi dau voie sa fiu criticata/judecata doar de oamenii care manifesta curaj in vietile lor:

„Important nu e cel ce critica; nici acela care arataa cum se impiedica omul puternic. Lauda i se cuvine celui ce se afla in arena, a carui fata e naclaita de praf, sange sau sudoare; celui ce lupta cu mult curaj; celui ce da gres, iar si iar pentru ca nu exista efort fara greseala si neajunsuri; celui ce se straduieste sa infaptuiasca tot ce trebuie infaptuit; celui ce cunoaste entuziasmul si devotamentul si care se daruieste unei cauze demne de lauda; celui care – in cele din urma – cunoaste, in cel mai bun caz, trimful uneu marete realizari, iar in cel mai rau caz, daca da gres, macar greseste dovedind un curaj fara limite…” Theodore Roosevelt

Hoi An, Vietnam

Ce inseamna pentru mine, Andreia de la HaiHui in doi, vulnerabilatea?

  • Articolul acesta. Oh, boy!
  • Proiectul HaiHui in doi. Am mai spus: e ca mersul pe sarma: pot cadea, oricand. Si cad, des, dar ma ridic.
  • Sa-mi spun povestea.
  • Prima incercare de vlog: cand am vazut camera, am inceput plang si mi-am spus ca eu nu voi face asta, niciodata.
  • Fiecare articol publicat imi re-activeaza teama de ridicol, de I not good enough.
  • Ideea de aparea nemachiata in vloguri sau pe strada. Yep… lucrez la asta 🙂
  • Teama de a vorbi sau de a scrie incorect.
  • Ideea de a vorbi in public.
  • De a fi apatica uneori: somnoroasa, fara chef de vorba sau ironica; antisociala.
  • Ideea de a incerca ceva nou: o mancare, o situatie sau chiar, de a interactiona cu un necunoscut.
  • Ideea de a schimba cazarile, odata la trei zile, in calatoriile pe termen lung.
  • Sa postez fotografii cu mine in costum de baie, pe Instagram sau Facebook.
  • Sa fiu promotorul unui stil de viata considerat, mai degraba, atipic, decat normal.
  • Sa-mi recunosc anxietatea (am scris un articol amplu, pe tema asta, dar inca nu am avut suficient curaj sa-l public)
  • Sa accept ca am indoieli/frici cu privire la iesirea din zona de confort, public: am scris aici.

A fi vulnerabil este – asa cum spune Brene Brown – ca si cum ai fi dezbracat pe o scena si te astepti – mai degraba sa primesti aplauze, decat sa rada lumea de tine.

Am crescut in era post-comunista, in care ideea de a-ti arata emotiile in public si nu numai, reprezentau un act rusinos, de slabiciune si vulnerabilitate, totala. Ce-o sa zica lumea? Ca esti slab! Si nu, nu doar eu am crescut cu acest stigmat, ci multi alti tineri de varsta mea.

O fraza si o convingere care m-a urmarit/bantuit, intreaga viata.

Ce-o sa zica lumea daca nu ai casa ta? Sau ca nu te angajezi, urmezi o scoala buna? Sau ca ai ales sa cutreieri lumea, in loc sa iti faci un rost?

De multe ori, convingerile de genul acesta sunt mai presus si mai puternice decat adevaratele noastre dorinte, visuri. Sunt frici.

Am fost intrebati, recent, de ce ne prezentam aspectele din viata personala a calatoriilor; „oamenii nu vor sa vada asta”. Vor mai degraba sa vada destinatiile, obiectivele turistice; vor sa venim cu informatii si date istorice din locurile in care ajungem.

Asa este; in mare partea i-am dat dreptate, dar, in acelasi timp, cred ca e important ca omul care calatoreste cu tine, sa te cunoasca. Ca pe-un prieten. Sa experimenteze alaturi de tine, intreaga calatorie. Sa traiasca cu tine ce inseamna sa fii turisti in Bali sau in Sri Lanka. O experienta completa.

DA! Eu, Andreia am ales sa fiu vulnerabila. De fapt, proiectul HaiHui in doi m-a invatat ce inseamna vulnerabilitatea, curajul, autenticitatea.

Sa-mi apartin mie insami, mai presus de orice sau oricine. I AM ENOUGH!

Da Lat, Vietnam

Cu multe vulnerabilitati,

Chiperii

2 COMENTARII

  1. Recunosc că îmi încep dimineața cu „tine”. De fapt, cu întrebarea „Ce a mai postat pe blog, sau când apare următorul vlog?” Ador faptul că ești autentică și deschisă, iar pentru mine reprezinți o ședință de terapie. Mă regăsesc foarte mult în ceea ce scrii, și nu doar despre destinații, ci și atunci când îți povestești experiențele și trăirile. Așadar, mulțumesc! 🙂

    • Eu iti multumesc! E uimitor ce traiesc <3 Si pentru mine scrisul si vlogging-ul sunt terapii. Inca ma lupt cu propriile limitari, insa astfel de mesaje si oameni imi confirma ca e bun drumul ales 🙂 Te imbratisez cu drag! <3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here