Sunt mare fan SuperSoul Sunday cu celebra, Oprah. Ori de cate ori simt nevoia de putina inspiratie, dau un search si ma conectez la niste interviuri de senzatie. Si da, visez ca intr-o zi si in Romania sa ruleze astfel de emisiuni.

Zilele acestea am desoperit-o pe Shonda Rhimes; una din cele mai mari scenariste, regizoare sau producatoare TV din SUA. Celebra pentru Grey’s Anatomy, Scandal si multe alte seriale in mare voga, acum. Insa – pe langa faptul ca i-a creat pe McDreamy and McSteamy – ce mi-a placut la ea este faptul ca a scris o carte bazata pe o experienta proprie: Year of YES! S-a „fortat” un an intreg sa spuna DA, oricarei provocari, intrebari sau cerinte ce-i aparea in cale.

Instant m-am gandit la noi! Fix asta am facut, chiar daca nu am plecat la drum cu ideea unui DA absolut, insa cumva, in anul sabatic ne-am promis sa traim cu adevarat, sa fim deschisi si sa experimentam ceea ce viata clasica de corporatist in Bucuresti, nu prea ne permitea.

Shonda se descrie ca un mare titan in TV, ce ducea o viata de vis, insa o introverta desavarsita, care s-ar fi cufundat in munca, doar sa nu faca fata propriilor frici, angoase sau lupte. Cu o cariera de milioane de dolari, trei copii, o viata la care 99% din populatia globului viseaza, Shona ducea – in cea mai mare parte a timpului – o viata bazata pe frica: refuza sa iasa din zona de confort si ii era mai simplu sa spuna NU: Nu, nu am timp sa ma joc cu proprii copii. Nu vorbitului in public, Nu relaxarii sau bucuriei.

Anul sabatic

Vanzarea apartamentului la care am fost invatati sa aspiram intreaga copilarie, adolescenta sau varsta adulta. Renuntarea la un job la care am visat de mici copii. Renuntarea la siguranta si aruncarea in necunoscut.

Primul instinct ar fi fost NU, nu facem asta. Hai sa ramanem in zona de confort. Cine stie ce ne aduce anul sabatic, stilul acesta de viata despre care nu stim mare lucru? Doar ca unora li s-a potrivit.

Eu, Andreia sunt o introverta desarvasita – la fel ca si Shonda, iar Ionut e un extrovert. Insa, am decis sa riscam totul.

Ce s-a schimbat intre timp?

As spune ca rolurile s-au mai inversat sau cumva s-a echilibrat balanta introversiune – extroversiune pentru fiecare dintre noi. Chackre deblocate.

NU-ul mi-a guvernat aproape intreaga existenta si multe, dar multe momente ale calatoriei noastre. Necunoscutul ma sperie si ma determina sa ma inchid. Sa refuz. Ma blochez. Fiecare celula a corpului meu imi spune : Nu, nu fa asta. Nu te duce acolo! Stai aici, esti in siguranta. Nu manca aia, daca e periculoasa si te imbolnavesti?

Si apoi, mi-am dat seama ca DA, sa te simti inconfortabil, este, de fapt, scopul calatoriei noastre. Sa iti explorezi propria harta, nu doar harta lumii. Inveti sa te aplauzi, sa te incurajezi, sa te bucuri de propria-ti reusita sau inveti ceva din esecul tau; mai pui o caramida la puterea ta personala. Infinta, de altfel.

Da, pe undeva, eram prea confortabili cu vietile noastre. Asa a pornit, de fapt, aceasta aventura.

La ce am spus DA, cat sa iesim din bula noastra?

  • Am zburat cu speed boat-ul peste valurile marii Andaman si m-am luptat cu frica ideii de moarte;
  • Da, m-am invatat cu turbulentele puetrnice. Zborurile din Asia nu au nicio legatura cu cele din Europa. Ce emotii!
  • Da, am invatat sa beau o bere, din cand, cu Ionut. Nu e nimic rau in asta;
  • Da, am mancat ce am poftit: hamburger la micul dejun?! Ei bine, DA. Si seara? DA! Cartofi prajiti, azi/maine sau poimaine? DA!
  • Da, am invitat doi balinezi la masa de Paste, cand puteam fi doar noi si jungla din fata casei. Vocea anxietatii mi-a soptit/urlat multe, insa am apasat butoul Pauza;
  • Da, am invatat sa iubesc orezul. Acum, daca trece o zi si nu mananc orez, ceva nu e in ordine, lipseste;
  • Da, am stat in bungalow-uri foarte rudimentare, cu baie la comun, dar pline de farmec;
  • Da, am mancat mancare locala – delicioasa – in cele mai bizare locuri;
  • Da, am invatat sa stam cu noi insine fara sa ne plictisim, fara sa cautam telefoanele;
  • Da, am acceptat soparlele Gecko in camera. Intre timp au aparut altele mai mari – de 50 ori mai mari. Dar, imi repet, seara de seara:  DA, va accept!
  • Da, am acceptat natura, cu toate frumusetile ei: insecte, serpi, veverite. Mi-am dat seama ca noi le-am invadat spatiul, nu ei noua. Ei bine, in timp ce scriu acest articol, s-a urcat un paianjen mare pe mine. Un mare DAAA, fugi de langa mine;
  • Am spus DA, Malaysiei Airlines, la fix patru ani de la una din cele mai mari tragedii aviatice;
  • Da, circulam in mare parte cu scuterul, autobuze locale;
  • Da, vorbitului in fata camerei. A fost greu, insa acum e o a doua natura;
  • Da, unui vlog pe YT, expunerii venite la pachet;
  • Da, ideii de vulnerabilitate si autenticitate: pe blog sau in vlog;
  • Live la TV? DA! Desi, mintea mea imi spunea intruna: Spune-le ca nu merge internetul. Roaga-te sa nu mearga internet-ul!!!!
  • Am spus DA unor cazari modeste, care s-au dovedit a fi cea mai misto experienta. Dincolo de asta, am descoperit oameni extraordinari, memorabili;
  • Da, maimutele sunt simpatice si nu te agreseaza. Hmmmm…
  • Da, nu am nevoie de asta; sa mai cumpar un lucru pe care nu il folosesc;
  • Da, atator culturi, religii, traditii, idei si obiceiuri diferite;
  • Da, nu trebuie sa conving pe nimeni de nimic;
  • Da, acelorasi haine timp de trei – patru luni. Au fost si zile de revolta, dar luminita de la capatul tunelului s-a vazut;
  • Da, conversatiilor cu localnicii, turistii, desi engleza mea e proasta, iar anxietetea imi spune: Nu, nu, lasa, treci mai departe. Zambeste-le si e suficient.
  • Da, imi accept emotiile negative, provocarile ce apar pe drum cu calm;
  • Da, lucrez intens cu frica de apa: am invatat sa ne dam cu placa in Sri Lanka;
  • Da, e ok sa nu ai un job de la 8-17;
  • DA, as putea locui in Asia.

Si, DA, ar mai fi multe DA-uri. Insa ma opresc aici.

In cele din urma, lucrurile de care ti-e frica, iti dau putere si mai mare. O spun inteleptii, nu eu.

Cum ar arata viata ta, daca ai spune DA, mai des?

Cu recunostinta,

Chiperii

loading...