Acasă HaiHui Ganduri la 32 ani

Ganduri la 32 ani

De către

Andreia

22 octombrie 2019

Un articol atipic. Nu e despre destinatiile in care am ajuns, despre mancarurile gustate sau ponturi de calatorie.

E despre mine. Omul din spatele acestui jurnal de calatorie.

M-am gandit sa ma prezint. Si sa ma provoc, in acelasi timp.

Printre primele poze din anul sabatic, Bali 2018

Zilele trecute a fost ziua mea. Pe 17 octombrie, o zi de toamna superba. Am petrecut-o in Bucovina si intr-o scurta escapada prin Maramures. Calatorind. Asa cum imi place mie.

In aceasta zi magica am fost coplesita de mesaje, urari si ganduri frumoase, sincere, pline de iubire din partea comunitatii HaiHui in doi.

Multumesc, oameni frumosi! Sunteti magici!

32 ani. Obiceiul spune ca o femeie nu trebuie sa-si spuna varsta, parca.

Sunt 32 ani de in buletin si cred, vreo 24 ani, mentali.

Scriu acest articol fix din locul in care mi-am petrecut copilaria. De la masa la care mi-am asternut ganduri sau visuri pe hartie. Sau mi-am ridicat privirea si am vazut dincolo de curte. Dincolo de Bucovina.

Cea mai des intalnita intrebare si care ne-a bantuit copilaria tuturor a fost: Tu ce vrei sa te faci cand cresti mare? Nu mai stiu ce raspundeam cu voce tare, insa stiu ca vocea interioara-mi spunea: cantareata (?), prezentatoare TV, designer vestimentar si arheolog.

Cred ca ultima are mare legatura cu pasiunea pentru calatorii, pentru setea de frumos, cunoastere si explorare. Cu stilul de viata ales in ultimul an. Restul cred ca erau un trend pentru oricine de varsta mea.

Daca-mi intreb copilul interior, acum, ce-mi doresc sa fiu cand cresc mare, as raspunde precum John Lennon:

When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. I wrote down ‘happy’. They told me I didn’t understand the assignment, and I told them they didn’t understand life.

Pana nu demult am urmat si eu un tipar, pe care l-am constientizat si pe care l-am indepartat, treptat. Nu-mi apartinea.

Probabil ca tinerii/tinerele de varsta mea au ales sa traiasca altfel. Dupa propriile dorinte, visuri sau idealuri. Sau dupa ale societatii. Dar nici nu conteaza, atata timp cat fiecare dintre noi e asumat.

Am drumul meu. Unic.

Asadar, ma gandeam sa pun pe hartie, astazi, un joc:

32 de lucruri despre mine – Andreia:

Mi-am facut planuri, in mare, toata viata pentru siguranta mea. Insa, am invatat, in timp, sa ma las prada spontaneitatii, necunoscutului; sa las listele acelea sa se bifeze singure, la vremea lor. Am invatat asta, in timp, desi sunt un freak control, veritabil, inca.
Ma sperie necunoscutul.
De ce Andreia si nu Andreea? Pentru ca sunt nascuta in aceeasi zi cu tatal meu, Andrei 🙂
Imi place sa-mi beau cafeaua (cu lapte, intotdeauna) dimineata, singura, cu gandurile mele, cu razele calde ale soarelui pe fata. O ora doar a mea.
Nu-mi place frigul, deloc.
Imi place muuult sa dorm.
Imi plac comediile romantice.
Serialele mele preferate sunt : Friends, Sex and The City si Gilmore Girls. Cred ca le-am rulat de zeci de ori.
Imi place natura, in marea majoritatea a timpului, insa am momente cand tanjesc dupa urban.
Sunt o gurmanda si as manca non stop. Ceea ce si fac de cand am revenit acasa, in Bucovina 🙂
Sunt un suflet de copil, nicidecum un adult.
Am multe frici. Cea mai mare e de moarte si de aici, deriva toate.
Imi plac scrijele si puiul de tara, cu smantana si mamaliga.
Imi place mult sa citesc.
In scoala, materia mea preferata a fost istoria. Am participat si la olimpiade.
Niciodata nu am avut incredere in mine.
Nu am permis de conducere.
Ma plictisesc repede.
Sunt cu Ionut de 14 ani 🙂 Ne-am cunoscut in vremea liceului, in Suceava.
Imi place sa petrec timp cu mine, sa meditez.
Locurile mele preferate – din lumea asta – sunt Bucovina si Bali.
Anul sabatic este cea mai buna decizie a vietii mele.
Am prieteni putini, dar pe care pot conta si care ma inspira, la fiecare pas.
Am lucrat 9 ani pe o pozitie de HR pentru o mare companie de retail din Bucuresti. Am facut recrutare, formare, salarizare, administrare, zeci de proiecte pentru 400 si ceva de angajati. Plus, voluntariat.
Imi place sa practic exercitiul recunostintei, zilnic (daca nu uit).
Ador ca lumea sa-mi respecte spatiul personal.
Am locuit 10 ani in Bucuresti. In primii ani, mi-a placut, apoi, nu…
M-am luptat ani de zile cu anxietatea.
Am urmat Facultatea de Psihologie, in Iasi.
Am fost ceruta in casatorie in varful Turnului Eiffel, dupa un vis mai vechi, in urma cu cinci ani, iar acum doi ani ne-am casatorit.
Am doua surori si patru nepoti.
Visez la o casa pe plaja.