Fiecare dintre noi pastreaza – undeva, in sertarele cu amintiri – memoriile unei nopti de neuitat. Sub diverse forme, trairi. Pentru noi – amintirea noptii petrecute printre dunele nisipului Sahara, sub cerul plin de stele – ramane una din cele mai valoroase experiente. 

Anul trecut, luna februarie ne-a gasit in Maroc. Un alt continent, alte obiceiuri, o cultura total diferita si o tara ce nu prea rezona cu tiparul nostru de vacanta. Dar, cu inima cat un purice si un munte de curiozitate combinat cu mult curaj, am pornit intr-o aventura de 7 zile.

Am inceput cu Marrakech – un oras ce ne-a cucerit, iremediabil – gasiti aici mai multe detalii; ne-am continuat calatoria catre Merzouga – unde am trait una din cele mai faine experiente printre dunele desertului Sahara si am incheiat cu Fez, respectiv Casablanca. Un mini-tur de tara, dar suficient cat s-o iubim nespus.

Jemaa el Fnaa

Dupa 3 zile in care am explorat fiecare colt, strada sau butic al Marrakech-ului am decis sa inchiriem o masina si plecam hai hui in cautarea locurilor, a oamenilor si a momentelor gata sa ne impresioneze. Pentru o saptamana am platit 150 dolari si ni s-a parut un deal destul de bun, avand in vedere ca reteaua de transport in comun nu este atat de dezvoltata.

La ora 5 dimineata, direct prin bezna pietei Jemaa el Fnaa am pornit catre Merzouga – o experienta pe care o asteptam precum diminetile de Craciun. Stiam ca ne va lua prin surprindere.

O aventura ce a insemnat 11 ore de condus prin toate anotimpurile: de la vara cu temperaturi de peste 20 grade sau iarna capricioasa, cu muuult, dar mult polei pe sosea – incat masina, cu ale sale cauciucuri de vara ne-a dat mari emotii – pana la zapada ce acoperea, din plin, Muntii Atlas si pana la satele traditionale aflate in zonele cele mai aride – situate fix in mijlocul desertului, incojurate de canioane – nu fac altceva decat sa ne confirme, inca o data, faptul ca Marocul pare sa le aiba pe toate. Da, in cazul in care mai aveam nevoie de vreo confirmare.

Inceputul aventurii

Infrastructura e excelenta, iar masinile – foarte putine, ceea ce a facut ca drumul sa fie o adevarata placere.

Muntii Altas

Prima oprire a fost in Ouarzazate – un punct important pe harta turismului din Maroc, datorita studiourilor de film celebre, dar – rataciti din fire, cum suntem – le-am ratat si am nimerit intr-o piata locala, ce parea foarte indepartata de ceea ce voiam noi sa vedem. Chiar si in conditiile acestea, am admirat localnicii imbracati in haine traditionale ce vindeau fructe si legume, oua, haine, la fiecare pas; insistenti si curiosi.

Aici imaginea desertica a palmierilor, combinat cu nisipul si caramiziul caselor traditionale, completeaza un tablou exceptional.

Undeva, in zare se vede desertul Sahara – in toata maretia sa.

Ajungem in Merzouga la limita pentru a admira apusul – in jurul orei 16:30. Intampinati de un berber imbracat in alb si cu dinti perfecti, suntem „predati” unui pusti marocan si celor doua camile prietenoase ce urmau sa ne conduca catre memorabila experienta.

Si incepe o cursa simpatica, pe camila – ups and downs printre dune – insa, inedita.

Recunosc, mai tot drumul pana-n Merzouga m-am vazut sechestrata de berberi, in mijlocul desertului, dar si incercand, in acelasi timp sa ma incurajez, spunandu-mi ca n-are cum, dar n-are cum pentru ca pe Booking au nota 10. Treaba e verificata, asadar ce-ar fi sa ii acord si eu putin credit.

Plimbarea pe camila a durat aproximativ 30 minute. Nu stiam incotro mergem, ce ne asteapta, cum arata locul in care ne vom petrece noaptea. Stiam ca va fi acolo, in the middle of nowhere.

E genul acela de experienta in care te conectezi cu momentul prezent – esti acolo 100% si ai nevoie de nimic. Uiti de scenariile mintii, de foame sau de oboseala unui drum de 11 ore. Bucuria si recunostinta de a trai astfel de momente pun stapanire pe fiecare celula a corpului tau.

Si, in zare, se vad semnele unui apus ce urma sa lase urme adanci in sufletul nostru.

Filmele din capul meu imi spuneau ca acel cort in care vom dormi, va arata precum unul de la Decathlon – mic, fara niciun fel de facilitate/urma de speranta, insa aia e – risc si dorm o noapte. Nu ma spun nimic de igiena sau alte conditii. Il vedeam ca pe un simpu acoperis deasupra capului in care sa tremur de frig, noaptea si in care sa ma viziteze niste scorpioni, eventual. Dar stiam ca #rezist.

Insa, uimirea mea a fost sa gasesc un complex de corturi, super civiliate, intime, cu pat, lenjerie curata; cu spatiu comun amenajat in stil traditional, dar si cu spatiu de stat afara – banci; cu toaleta. Conditii demne de un guesthouse.

Complexul de corturi in care ne-am cazat

In cei 46 dolari am avut inclusa plimbarea cu camila dus-intors, cazarea in desert, cina in stil traditional, micul dejun si un berber-animator foarte haios, ce deborda de energie.

Insa, odata ce s-a facut intuneric in jur, a inceput spectacolul naturii – cerul s-a dezlantit si am avut parte de cea mai frumoasa imagine vazuta vreodata, pana acum: un cer plin, dar plin de stele. Imi place sa privesc cerul, noaptea – mai ales din curtea casei din Bucovina – si sa ma minunez; imi da un sentiment de libertate, de pace si imi aminteste sa fiu recunoscatoare pentru multe aspecte ale vietii mele.

Insa, cerul – asa cum se vede din desert – nu se vede nicaieri: milioane si milioane de stele, de toate dimensiunile, ce par atat de aproape de tine, incat te sperie putin si te ia ameteala. O imagine pe care daca-o vedeam inainte, as fi putut jura ca e trucata. Ai impresia ca te afli undeva deasuptra Pamantului – in mijlocul Galaxiei – si ca esti doar TU in Univers. Te simti mic.

E o imagine pe care n-am pozat-o – atat de tare ne-am conectat – dar de care ne amintim des pentru ca, acolo, intre dunele de nisip ale desertului Sahara ne-a ramas inima, privind cu uimire, bucurie si recunostinta cerul in toata infinitatea sa.

Ramane una din cele mai frumoase imagini vazute vreodata si nu, nu pot s-o mai bine descriu in cuvinte. E salvata bine, in minte, pe retina si ma incarca cu energie, de cate ori mi-o amintesc.

Undeva, intre bucuria de a fi acolo si ameteala cerului perfect, am gasit loc si de putina distractie: ne-am dat cu placa pe nisip si ne-am distrat pe cinste.

A urmat o cina delicioasa, traditionala – cea mai buna din Maroc – un tajine cum n-am mai mancat nicaieri; pe ritmuri orientale, cantate live de berberul haios.

Ca si regula a casei, fiecare oaspete este invitat sa cante o piesa din tara sa natala. Ionut a luat lectii la tobe – si a scapat ieftin – in timp ce mie mi-a revenit responsabilitatea de a ma ocupa de partea vocala.

Si, acolo, in mijlocul desertului Sahara, impreuna cu doi marocani-berberi, patru brazilieni am cantat Canta cucu-n Bucovina, pe ritmuri orientale. Distractie si emotie, la un loc.

A urmat binecunoscutul ceai de menta si un desert traditional, apoi retragarea in cortul nostru. Am dormit imbracata, dar nu de frig, ci de frica, mai mult. Sa nu se urce ceva pe mine, desi am inspectat fiecare coltisor. Seara, temperatura scade destul de mult, dar nu atat cat sa ingheti – undeva sub 10 grade, doar ca in cort se simt din plin. Cu hainele pe noi si cu gluga in cap am dormit precum bebelusii – poate de la drumul de 11 ore cu masina, poate de tajine-ul delicios sau de la aerul de Sahara.

Dimineata a fost magica. Ne-am trezit la 6 si am admirat desertul, in liniste si ne-am ciupit, reciproc. Un alt moment ce-ti taie rasuflarea. Undeva, pe o duna mai ascunsa de ochii turistilor l-am admirat pe unul dintre berberi, rugandu-se la rasarit, imbracat in tunica traditionala.

Am stat turceste pe nisip si ne-am bucurat de minunile naturii, pret de cateva minute bune.

Apoi, ce faci la ora 6 in desert?! Incepi sa alegi – pentru ca te simti liber, in sfarsit! Un sentiment ce ne lipsea, la vremea aceea.

Ionut a sarbatorit implinirea varstei de 32 ani, acolo in desert si se anunta un an fabulos. Ce-ti poti dori de ziua ta?!

Dream big nu e doar un cliseu.

Dupa mii de poze si un soare ce incepea sa incalzeasca destul de tare, am urcat – din nou, pe camila pentru drumul de intoarcere. Eram tristi, de data aceasta pentru ca s-a terminat. Ne-am fi dorit ca timpul sa se opreasca, acolo.

Dar, ne-am incarcat bateriile cu atat de multa bucurie – cat pentru un an intreg. E genul acela de experienta ce lasa urme adanci in sufletul tau si iti dai seama ca realitatea – de multe ori – e mai misto si mai surprinzatoare decat orice vis.

Undeva, printre dunele de nisip, cerul infinit si libertatea ce domina acest spatiu sacru – incepeau sa rodeasca, semintele unui an sabatic.

Cu multa bucurie,

Chiperii

loading...