Anul trecut, fix pe vremea aceasta, traiam una din cele mai frumoase si intense experiente din viata noastra de calatori – o saptamana in Maroc. O aventura amanata – vreme indelungata – din motive ce tin de frica, comoditate sau recenzii proaste intalnite pe anumite site-uri de travel.

In alegerea noastra – atipica – de a renunta la cadourile materiale – am scris aici de ce – in favoarea experientelor, iata ca anul trecut, fiind ziua lui Ionut – in februarie – a primit sansa de a alege destinatia pentru vacanta de iarna. Si a ales Maroc. Cu multe dubii, indoieli si temeri – am fost de acord sa ne petrecem o saptamana intr-o tara orientala.

Chiperii

Dupa discutii cu prieteni, cunoscuti care au ajuns prin Maroc si carora li se lumina chipul povestind de experientele traite – pana la anumite site-uri de travel care te avertizau ca: mizeria e la ea acasa, mirosurile sunt insuportabile, ce mai – o alegere esuata de vacanta – si pana la o persoana ce locuia efectiv in Maroc – Rabbat – care m-a avertizat sa am mare grija pentru ca Marocul chiar e o tara nesigura, saraca, periculoasa, pe alocuri – o serie intreaga de experiente traite sau auzite de/la altii, ce au trezit in mine frici de tot soiul, in defavoarea entuziamului sau a emotiilor pozitive ce ar trebui sa preceada oricarei calatorie.

Marrakech

Dar, iata-ne imbarcati intr-o aeronava Wizz cu destinatia Milano, de unde urma sa fim preluati de o cursa Ryaniar – cu destinatia Marrakech. Un zbor de trei ore, ceea ce mi s-a parut extrem de acceptabil. Biletele, dus-intors, pentru doua persoane ne-au costat 1100 lei – achizitionate cu vreo doua luni inainte.

Cu toate preconceptiile in bagaje, recunosc – asteptam cu nerabdare s-ajungem, in special datorita climei calde ce urma sa ne intampine in Maroc. Si asa a si fost. Un februarie perfect, la peste 20 grade!

In aeroport, ca in orice tara islamica am fost supusi la tot felul de controale, insa, odata iesiti afara ne-am bucurat nespus de albastrul intens al cerului – pe care-l vazusem, atat de des, in fotografii – in contrast cu verdele palmierilor imensi sau cu traditionalele cladiri caramizii; ne-am bucurat de oamenii locului, imbracati in haine islamice si o clima ce ne lipsea in Bucuresti, la acea vreme.

Moscheea Koutubia

Usor insistenti, taximetristii din aeroport – ca peste tot, de altfel – aproape ne-au convins ca nu exista autobuze locale, desi ne documentasem bine, inainte. Aveam sa aflu, mai tarziu, ca mai toti localnicii, in special, tinerii se ofera sa te ajute in diferite probleme, in special in cele legate de orientare – gratis, initial, iar la sfarsit sa-ti ceara o suma de bani consistenta. Capcane turistice, atat de intalnite peste tot in lume.

In cele din urma, dupa nici 5 minute de asteptare, ne vedem urcati intr-un autobuz super civilizat, unde avem si primul contact puternic cu localnicii: ni se par foarte prietenosi, zambitori si dispusi sa ne ajute sa ajungem in locul in care trebuie. M-am linistit! Am plecat la drum cu impresia ca oamenii vor fi cea mai mare provocare – ba, ca ne vor rapi: nu stiu – inca, daca pe-o strada sau prin desert – scenariul mintii mele nu a oferit toate detaliile – ba, ca ne vor fura.

Autobuzul ne-a lasat fix la Jemaa el Fnaa – cea mai mare piata din Marrakech – fiindca acolo urma sa fim cazati. Habar nu aveam c-o sa stam in miezul distractiei; a fost o surpriza si pentru noi. Am poposit intr-un riad fabulos, situat in inima orasului – Medina, pe o straduta ingusta, construita din piatra, unde se jucau copiii fotbal, seara de seara.

Intrarea in Piata Jemaa el Fnaa

Imi amintesc si acum cu mare bucurie de camera noastra, amenajata in stil traditional – cu pereti, tavan si pardoseala din lut; cu obiecte pictate in motive traditionale; covoare si perne colorate – toate realizate manual. Si o fereastra mica de unde vedeai agitatia ce ducea catre celebra piata; Muntii Altlas, in zare – inzapeziti si prin care auzeai chemarea la rugaciune, incepand cu ora 5 dimineata si pana seara tarziu, zi de zi. Iubesc sunetul acela; are ceva mistic si chiar daca m-a trezit la ora 5, zilnic – l-am adorat, din plin.

Riad-ul apartine unui parisian indragostit de Maroc, ce face o treaba excelenta, incat putem spune ca a fost una din cele mai placute experiente din categoria cazarilor: portocali in curtea interioara, mic dejun servit pe terasa si ospitalitate desavarsita. Dar, cel mai mult am admirat faptul ca s-au trezit la 4 dimineata pentru a ne servi micul dejun. Fabulos, de altfel!

Micul dejun in Maroc este o arta, as spune. Servit in vase traditionale – din lut, pictate si de toate marimile – vine cu o multitudine de gemuri, dulceturi traditionale; iaurturi, lipii, paine, cafea sau o varietate de sucuri naturale. Modul in care ti-l servesc face mai mult decat toate gusturile la un loc. Ramane cel mai bun mic dejun din toate experientele noastre!

Fiind cazati atat de aproape de piata, i-am explorat timp de vreo 3 zile fiecare straduta, fiecare butic si chiar, restaurant – unde am incercat toate variantele de tajine – mancarea lor traditionala – gatita dupa o tehnica veche, transmisa din generatie in generatie, in vase de lut, la foc mic, ore intregi. Si, bineinteles am baut nelipsitul ceai de menta: in majoritatea locatiilor – oferit din partea casei.

Piata Jemaa el Fnaa este extrem de galagioasa, agitata, insa cu un farmec aparte. In prima zi, m-a speriat, recunosc, agitatia si insistenta oamenilor, indemnurile vanzatorilor de a te poza cu maimutele tinute in lanturi sau cu celebrele cobre, imposibil de neglijat – insa, acum imi lipseste sentimentul acela: forfota multumii sau sunetele, atat de diferite venite din toate colturile pietei.

Seara, Jemaa el Fnaa prinde viata si se manifesta mult mai puternic decat ziua: se aprind beculete peste tot, tarabele se intrec in oferte, iar restaurantele de tip street/local food, te ademenesc cu povesti legate de tara ta – unii ne-au vorbit de Hagi, altii au dorit sa ne impresioneze cu un simplu: Multumesc. Iar pe fundal, se aud cimpoaie, instrumente locale – cantand piese traditionale din Maroc sau muzica araba a vreunei trupe, pe care daca vrei s-o asculti, trebuie sa platesti, altfel esti invitat sa te retragi. Poti asista si la spectacolele de dans traditional, improvizate ad-hoc, insa modalitatea ideala de a patrunde putin in traditia si cultura lor. Intreaga piata e un spectacol, in sine!

Apusul, privit de la un restaurant situat in piata – e o experienta de neratat.

Aici ne-am facut pentru prima data curaj sa incercam mancarea stradala – la un restaurant improvizat in Jemaa el Fnaa – chiar daca am strambat din nas, in stilul caracteristic. Fata de restaurante, e mult mai ietina.

Habar nu avem ce-am mancat – in acea seara – pentru ca vanzatorii au un stil foarte alert de a te grabi, incat am fost nevoiti sa punem degetul, la intamplare. Dar a fost o masa delicioasa! De asta ne amintim sigur.

Chiar daca am plecat la drum cu impresia ca e un oras nesigur si sarac – ne-am plimbat pe toate strazile, aleile, chiar si prin toate pietele locale, fara nici cea mai mica temere. Doar trecerile de pietoni sunt o provocare pentru ca nu opreste nimeni: masini, scutere, carute, biciclete , pietoni – pe toate le gasesti in Maroc, pe acelasi sens. Traficul e nebunie curata!

Ca si obiective turistice, am ales sa exploram Le Jardin Majorelle – celebra gradina botanica si poate, cea mai vizitata atractie din Marrakesh – dupa 30 minute de asteptare. Construita pe durata a 40 ani de catre arhitectul francez Jacques Majorelle – in stilul arhitectural Art Deco, gradinile gazduiesc numeroase specii de copaci, flori sau plante exotice – o vegetatie luxurianta, usor atipica pentru Maroc. Mai tarziu, gradina a devenit proprietatea lui Yves Saint Laurent care a constuit celebra vila albastra din centrul gradinii.

A urmat Palatul Bahia, o cladire emblematica pentru Maroc ce dateaza din secolul al 19 lea – atat de viu colorata, in stilulul arhitectural marocan, cu o suprafata totala de 8000 m2 – ne-a impresionat, de-a dreptul. Mozaicul marocan – atat de cunoscut in lume – de la vitraliil, pereti sau tavane realizate exemplar – fac din acest palat o experienta de neratat.

Am explorat si imprejurimile Moscheei Koutoubia – emblema orasului. Mai toate fotografiile ce promoveza Marrakesch-ul au in centru acesta imagine. Turistilor le este interzis accesul, insa si din exterior ofera un spectacol inedit, in toate momentele zilei.

Ne-am bucurat de pietele locale – de cele foarte turistice, dar si cele mai ascunse si am gasit condimente, mirodenii – atat de cunoscute in toata lume; fructe exotice, haine, incaltaminte din piele; obiecte din argint; covoare tesute manual; pietre semi pretioase sau betisoare parfumate; am interactionat cu localnicii si am profitat de fiecare experienta. E un mini rai al shopping-ului, as spune.

Atentie: in piete, totul se negociaza, uneori la jumatate din pretul initial.

Marrakech-ul a fost o surpriza extrem de placuta, diferita fata de tot ce experimentasem. pana la acel moment – o explozie de arome si gusturi incredibile; mirosuri extraordinar de placute; culori, contraste si experiente memorabile. E genul de destinatie pe care. fie o iubesti din prima, fie o urasti.

Marrakech-ul ramane orasul nostru preferat din Maroc. Iti spune totul despre aceasta tara!

Dupa 3 zile petrecute in acest oras, atat de vibrant, am pornit intr-o aventura inedita – insa, poate cea mai frumoasa, de pana acum.

Seria articolelor din Maroc, continua.

Cu nostalgie,

Chiperii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here