Pentru prima data – dupa doua luni – mi se face dor de casa si iau in calcul sa ma-ntorc. Ma intreb ce-a fost in capul meu, cand aveam tot confortul, locuiam intr-un oras viu si imi permiteam o luna de vacanta in Thailanda, una in Vietnam si poate una, in Italia, pe an.

Da, am ajuns in Cambodgia, mai exact in inima orasului Phnom Penh si sunt al naibii de speriata, acum, desi atunci cand eram in tuk tuk dinspre aeroport, nu-mi incapea zambetul pe fata.

Prima impresia despre Cambodgia e buna. Te simti ca-ntr-un film: tuk tuk-uri peste tot, vegetatie exotica, usoara saracie, vaci pe marginea drumului, multi turisti fericiti si curiosi, ca tine. Vine seara si ajungi in camera. Iti dai seama ca ai niste standarde prea ridicate. Ca nu-ti plac lenjeriile ingalbenite de timp, apa mai mult rece, decat calda; sorparlele ce se plimba nestingherite pe tavan si urla la prima ora a diminetii – mai numeroase ca-n Bali si camera mica, incat n-ai loc unul de celalalt. Incepi sa te intrebi: ce naiba cauti aici? Panica. Incepi sa dai search dupa cazari in alte zone ale tarii si te sperii: note proaste pe booking, scumpe fata de Thailanda sau Bali si nici nu arata bine, deloc. Ce e de facut?! Te gandesti sa te intorci in Bali. Si incepi sa-ti dai seama ca zona de confort si iesirea din ea, dau lupte seculare de fiecare data cand schimbi cate ceva.

Am o rezistenta a naibii de puternica la schimbare. Gandesc prea mult, sunt prea atenta la detalii si e love or hate, din prima. La barbati e mai simplu, ei nu se ataseaza emotional, lor nu le pasa ca sunt soparle, ca lenjeria e galbena sau prosoapele, mai mult murdare, decat curate. In momentul asta, da, chiar imi doresc sa fiu barbat.

Cand am plecat in calatoria asta, mi-am zis ca-s pregatita de orice; ca nu-mi pasa, accept si dorm oriunde, numai sa plec din Bucuresti. Si acum imi dau seama ca nu prea e asa. Ca mintea mea imi joaca feste, ca ies niste la suprafata, iar, niste convingeri despre cum ar trebui sa fie. Si parca, ideea de a ma intoarce, acum, in Bucuresti nu mi se mai pare asa de nerealista. Ciudati mai suntem: cand nu avem ceva – ni-l dorim; cand il aveam – ne panicam si nu stim incotro s-o luam la fuga. Ce bucurie, ce acceptare; fuga directa!

Piata din fata hotelului

La hotel, in loc de bun venit, receptionista te intreaba daca esti pentru prima oara in Phnom Pen. Ii raspunzi cu mare entuziasm: DA! Si-ti zice sa fii atenta: sa nu mergi cu telefonul in mana, cu geanta pe umar sau cu bijuterii la tine. Cu nimic, practic, daca se poate. Tinerii locuitori ai capitalei, neiubitori de educatie si de munca, au ca principala indeletnicire: furtul. Sunt tare bine organizati, comunica intre ei, amplasati in puncte cheie si te golesc de orice. In special, actioneaza de pe scuter, cat sa nu poti alerga dupa ei. Ne-a atentionat puternic, mentionand ca sunt foarte, foarte priceputi, incat nici nu ne vom da seama. Au dat si un exemplu: daca porti un lant la gat, ti-l vor smulge, direct. Fugi dupa el, daca poti! In schimb, nu sunt agresivi deloc.

Grozav! Ne-am inceput bine sederea!

Vedere de pe rooftopul hotelului

Phnom Penh-ul este o experienta culturala unica, intensa. Primul lucru care te izbeste este aglomeratia – nebunia din trafic. Bucurestiul sau Marocul sunt la degetul mic. Aici, nu exista reguli de circulatie, ci multe scutere, masini, carute, biciclete, tuk tuk-uri – toate pe acelasi sens – fiecare cum apuca, in functie de noroc. Recunosc, daca in Bali mi se parea traficul un pic ciudat, soferii – teribilisti, atunci trebuie sa-mi redefinesc toti termenii. Se circula cu viteza medie, e drept, insa haosul creat e greu a fi descris in cuvinte: isi taie calea, se claxoneaza muuult si intens pentru orice, se depasesc la milimetru si nu exista reguli. M-am tot intrebat, daca asa e aici, oare in India cum o fi?! Unde mai pui ca nici trotuare pentru pietoni nu prea exista.

Vedere din Tuk Tuk

Apoi, e mirosul care te izbeste: a gunoi zacut in soare zile/saptamani, cine mai stie; a peste stricat. Nici nu mai conteaza. Miroase urat. Mizeria e la ea acasa. Nu au cosuri de gunoi si fiecare arunca pe unde apuca. Am vazut zeci de oameni care: isi terminau tigara – o aruncau pe jos; terminau o punga de chipsuri/biscuiti – o aruncau din mana, la voia intamplarii. Si povestea poate continua.

Apoi, cel mai mult m-a frapat un sofer de tuk tuk. In timp ce ne indreptam catre o destinatie turistica, ne-a atentionat ca opreste putin. Filmele din capul meu au inceput sa deruleze scenarii: isi cheama niste prieteni, ne fura sau ne sechestreaza. Dar, nu. El a oprit sa faca… pipi. Fix in fata noastra. Nici nu stiam daca sa radem, sa plangem sau s-o luam la fuga.

Poluarea e la ea acasa. Vine de la masini, tuk tuk-uri, scutere, gunoaiele aruncate pe rau/strada/marginea drumurilor sau din zonele in care se construieste, in ritm alert. Da, nu e genul nostru de oras. Unde mai pui ca dupa ora 12:00, caldura devine insuportabila si nu poti sta afara, efectiv.

Dar, cambodgienii au avut mult de suferit, de-a lungul timpului. Au fost cuceriti de francezi, apoi, comunistii – Khmerii Rosii au venit la putere si au distrus tot, prin cel mai sangeros genocid din istoria umanitatii. Si ii intelegi, ii ierti pentru ca sunt asa si te ierti pe tine, ca i-ai judecat prea aspru. Regimul lui Pol Pot, instaurat in anii ’70 a ucis peste 2 miloane de oameni – elite ale societatii – majoritatea, tineri. I-au torturat in centre speciale, iar chinurile suferite sunt imposibil de descris. Copii, femei sau barbati, nu conta. Daca aveai studii, cunosteai o limba straina, atunci reprezentai o amenintare pentru partid. De aceea, Cambodgia, in prezent nu are batrani, decat foarte putini si se confrunta, de ani de zile, cu o lipsa acuta a profesorilor si a medicilor. Vizita la Muzeul Genocidului o vom dezbate in alt articol pentru ca ne-a marcat.

Camera de detentie – Muzeul Genocidului

Oamenii sunt saraci, tristi, ingandurati, dar si fericiti. Rad cu gura pana la urechi si isi arata dintii, de un alb imaculat. Ma si intreb: cum reusesc? Ca nu par a folosi pasta de dinti cu efecte de albire.

Majoritatea sunt saraci, e drept, insa au si oameni foarte, foarte bogati. Peste noapte, evident. Aici, diferentele dintre cele doua clase sociale, se vad cel mai bine: te uiti la masini, case si iti dai seama ca nici in Romania nu vezi asa ceva. Nici in LA nu am vazut masini, precum aici. Apoi, dai cu nasul de saracie lucie.

Sarac vs. bogat

Preturile sunt mari, aproape ca-n Bucuresti si ca niciunde in Asia de Sud Est. Nu am inteles daca sunt preturi turistice sau nu, cert e ca la supermarket-uri preturile sunt mai mari ca-n Romania pentru anumite produse, cum ar fi dulciurile. Cea mai ieftina ciocoalata costa 2 dolari (8 lei), iar un kg de cartofi 5 dolari. Unde mai pui ca pe un durian decojit am platit 13 dolari! Preturile sunt in dolari si rieli, un mix intre cele doua, cat sa te bulverseze. Pana si taxele datorate statului se calculeaza folosind aceasta regula.

Am apreciat faptul ca au aplicatii mobile, de genul UBER/GRAB pentru tuk tuk-uri. Si asta ca sa nu negociezi cu ei, sa te certi etc. Introduci datele, iti spune cat face cursa, din start si apoi, comanzi. Asta mi s-a parut super civilizat. Sunt moderne, ieftine si te duc repede la destinatie. Noi am folosit : PassApp, insa exista si Grab Tuk Tuk.

Palatul Regal e spectaculos si din alta dimensiune cosmica. Nu mai esti in Cambodgia, asta e clar. Bogatie, aur, opulenta si o parte a istoriei, frumoasa. I-am apreciat pentru modul in care au pastrat tezaurul tarii si l-au expus turistilor, cum una din cele mai scumpe statui a lui Budhha – cantarind 90 kg aur si decorata cu 2086 de diamante – e mandria lor nationala.

Palatul Regal

Pentru cateva zile am poposit si pe Insula de Diamant care, e de fapt, un cartier nou si nu prea are legatura cu restul orasului. Aici se inalta cladiri si blocuri, de la o zi la alta si e mult mai curat. Am gasit si un mall extrem de luxos, doar cu branduri celebre, unde Ion a fost si intrebat daca este superstar american 🙂 Aici, cumparatorii vin cu masini de lux si sofer, imbracati in ultimele colectii ale brandurilor internationale.

Riviera cambodgiana

In schimb, in acest oras n-am indraznit sa mananc street food si nici mancare locala. Si nici nu prea am gasit restaurante locale. Dar, in schimb, vand melci, viermi, gandaci, peste tinut in soare cu zilele, oua si multe, multe altele, mai peste tot. Fructele sunt delicioase, iar cafeaua stradala dementiala si destul de ieftina – intre 1 si 1.5 dolari.

Viermi

Gandaci prajiti

Phnom Pehn este o capitala a contrastului, a saraciei si a umilintei. Nu m-am simtit deloc confortabil si numaram zilele, pana la plecare, pentru inceput. Simteam ca ceva e in neregula; eram cu ochii in patru, tot timpul; ii vedeam ca se uita ciudat la mine, ca ne fixeaza si mi se facea frica, instant. Dincolo de orice aspect negativ, orasul acesta e ca un strigat de ajutor. Te doare sufletul de oamenii si de copii, mai ales, care-s fericiti in saracia lor si te gandesti ca ai vrea sa faci ceva pentru ei, dar ce?

Nu si-au revenit dupa acel genocid si probabil ca va mai dura ani de zile. Si m-am certat pentru ca abia la sfarsit am reusit sa ii inteleg, prea ocupata cu luptele mele interioare, fiind. Mi-am dat o palma imaginara, cat sa ma doara ca i-am judecat atat de dur – dupa aparente.

Nu, nu ne-a furat nimeni, nu ni s-a intamplat absolut nimic, ci totul a fost in limite normale, in afara de fantasmele mintii mele. Phnom Penh e o experienta intensa si intr-adevar, treci prin toate starile posibile. Insa, inveti sa te relaxezi si in cel mai „periculos loc din lume” si sa vezi ce-ti mai spune despre tine insati.

Chiperii

Preturi, experiente, mancaruri si curiozitati despre Cambodgia regasiti si in vlogurile noastre

2 COMENTARII

  1. Impresionat, imi doream sa merg in Cambodgia dar imi ajunge sa citesc povestea voastra. Succes mai departe si sper ca viitoare destinatie sa fie mai placuta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here