M-am tot gandit cum sa descriu starea aceasta… Si fiindca sufletul nostru a fost duminica in Piata Constitutiei, la concertul Bon Jovi, am gasit piesa perfecta care s-o reprezinte: Living on a prayer!
Direct din salbaticia Sri Lankai, in mama civilizatiei: Kuala Lumpur. Un aeroport cat un oras; mall-uri la fiecare colt de strada, magazine fancy, miros de cafea autentica; covrigi; alegeri la tot pasul si un soi de liniste interioara. E ca si cum am ajuns acasa, atunci cand am urcat in liftul de la Regalia Suites. Pana si gardianul ce ne-a intampinat era acelasi.
Data trecuta cand ne-am cazat aici, n-am stiut cum e si am rezervat doar doua nopti. Am regretat, apoi. Acum, cele doua nopti care s-au transformat in 17. Ne era dor sa locuim la bloc, sa avem vecini petrecareti care sa ne trezeasca la 3 AM, o bucatarie utilata, un TV, o canapea, dar si internet de mare viteza: 107 mbps/sec, fata de 4,97 mbps/sec (download) sau 0,24 mbps/sec (upload) in Sri Lanka.
E adevarat ca – dupa o luna de hipstereala totala – am simtit nevoia sa schimbam putin peisajul. Suntem foarte adaptabili – prea adaptabili, as spune; ne place oriunde, ne obisnuim rapid si ne dam plecati, cu greu. Aflam, apoi, ca schimbarea e buna. Asa si cu trecerea de la Sri Lanka la Kuala Lumpur: era nevoie de o experienta urbana.
Desi am spus, in nenumarate randuri ca m-as muta in Sri Lanka, probabil ca as face-o, dar in conditiile unui confort precum cel de la Regalia. Cine sa ma mai inteleaga? Nici eu nu reusesc, uneori… Ma dau peste cap orasele mari si ma bulverseaza grozav…
In peste 9 ani locuiti in Berceni, n-a existat zi in care sa nu-mi doresc sa evadez in natura; sa am o curte imensa, padure in spatele casei si un labrador cu care sa imi impart diminetile, la cafea, in timp ce Ionut isi vede de-ale lui. De YouTube, mai exact. Natura, spatiu verde, aer curat, imi urla o voce in cap, in fiecare dimineata, inainte sa ies pe usa si sa ma-ndrept catre job.
Dar, ma vad din nou in mijlocul unui oras. Doamne, mi-a lipsit aglomeratia aceea faina, ordonata; civilizatia; ideea de a ma plimba pe strada, fara sa ma claxoneze autobuzele sau soferii de tuk tuk! Sa fim doar noi, pe trotuare si sa ne minunam de cladirile inalte, din sticla.
E dupa-amiaza in KL si eu ma bucur – ca un copil – de niste sunete banale: al masinii de spalat sau al cuptorului cu microunde; al frigiderului atunci cand se deschide sau cand se inchide. Mi-a amintit de Zizou, cainele prietenilor nostri care avea aceleasi trairi, la auzul acestor sunete. Ma bucur si de mirosul unor cartofi ce fierb pentru piure-ul asteptat de Ionut, luni de zile.
Sentimentul unui ACASA. A ceva familiar, a ceva de… care am fugit. Cum sa te bucuri la auzul masinii de spalat? …. Sunt bine, nu va ingrijorati 🙂
Dar, da, mi-era dor sa scot hainele din masina spalat din masina, sa le simt si sa le pun la uscat. De mirosul detergentului. Si chiar sa spal vasele; de ideea de a ma simti utila, pe alocuri.
Evident ca nu m-a tinut mult aceasta stare – cateva zile, ca apoi, sa insist ca restaurantul e sfant.
Apoi, mall-urile! Ah, ce mult mi-au lipsit; ideea aceea de ma imbraca frumos, de a-mi intinde parul si de a iesi la mall, la o cafea sau la shopping. Ideea de a merge la supermarket si de a face cumparaturi – activitati pe care in Bucuresti le-am detestat; poate pentru ca sediul birourilor companiei la care lucram se aflau intr-un mall. Sau, poate ca nu e Berceni si e Kuala Lumpur.
Locuim langa un mall (Putra), practic iesi din bloc, faci stanga, o tii asa vreo 10 minute si gata, ai ajuns. Bucurie! Magie curata! Food court, supermarket, cosmetice, haine de calitate si multe, multe altele. Hello, bine v-am regasit! Mi-ati lispit, ce sa zic 🙂
Oh, boy, cum ar spune americanii!
Ionut munceste si eu, ca de obicei, observ, analizez, compar. E adevarat ca-mi lipseste atitudinea oamenilor din Sri Lanka; bunatatea lor, zambetul neconditionat, bucuria din privire, din stilul lor de viata; simplitatea. Aici e putina blazare, ca-n orice oras mare. Dar e bine. E ce trebuie.
Si asa am bifat zile in care nu am iesit din apartament, deloc sau in care nu am ajuns la piscina panoramica. Cum sa te plictisesti de o asa priveliste? Cum?!
Ei bine, aveam nevoie de Netflix, frigider, canapea, cuptor cu microunde sau masina de spalat. De un feeling, de fapt; ca suntem acasa. 18 zile, 17 nopti, in care am luat o pauza si ne-am intors, in timp, la apartamentul nostru din Berceni.
A inceput numaratoarea inversa pana la plecarea catre plaja, munte; schimbare…
Pregatiti de noi aventuri!
Chiperii
