In Bucurestiul agitat, Chiperii isi dadeau intalnire seara, dupa munca, dupa orele 20 sau chiar 22, daca cineva lucra, tarziu. Weekend-urile – pana in perioada premergatoare plecarii – le petreceam impreuna, departe de peretii apartamentului – vandut, intre timp – urcand cu bicicleta pe munte, pe cararile padurii Comana sau instalandu-ne cortul pe plaja Vadu.
Anul sabatic e o provocare uriasa din toate punctele de vedere, mai ales in privinta vietii de cuplu. Fiecare avea – inainte – timpul, spatiul, ritmul lui; grupul de oameni cu care-si impartasea trairile, glumele sau activitatile. Bine – in restul timpului – eram siamezi, sa ne intelegem. Suntem si recunoscuti prin piata 🙂
Acum suntem doar noi doi si rar spre niciodata, alte persoane. Respiram acelasi aer, impartim momentele de bucurie, de frustrare si de liniste. In acelasi spatiu.
Astazi sunt opt luni de an sabatic. Cele doua ore din zi si cele doua zile din saptamana, s-au transformat in 24 de ore din 24, sapte zile din sapte si tot asa. Nu mi-am pus – niciodata – problema, inainte de plecare: oare cum vom rezista noi – ca si cuplu – in toata calatoria asta? Relatia noastra se va suda, mai bine sau dimpotriva, ne vom da seama ca suntem incompatibili? Nu. Am plecat, pur si simplu, la drum, manati de pasiunea asta uriasa pentru calatorii.
Ne stim de peste 14 ani si suntem casatoriti de doi ani. Am locuit in Suceava, Iasi si Bucuresti; am incercat si testat viata de liceeni/studeni petrecareti, de corporatisti si adulti cu rate, responsabilitati, griji si cateva vacante pe an. Am decis impreuna s-avem o nunta traditionala in Bucovina, sa ne luam o casa – ca s-o vindem – si apoi, sa apasam butonul Pauza pentru a pleca intr-o calatorie in Asia de Sud Est. Cine sa ne mai inteleaga?
NOI. E important ca deciziile pe care le luam, sa le luam impreuna; sa ne dorim amandoi acelasi lucru si sa facem ceva in directia asta, fara a incerca sa multumim pe cineva din afara binomului Chiperi-Gales.
Acum mai bine de sapte ani am plecat in prima noastra vacanta serioasa in afara tarii, in Santorini. Am trait momente si clipe incredibil de frumoase si ne-am descoperit pasiunea comuna: calatoriile. Si, de atunci, city break-urile, iesirile la munte, mare sau vacantele indepartate ne-au prins doar impreuna, niciodata separat. Am vizitat peste 25 de tari impreuna, sute de orase, plaje si am trait experiente nenumarate. Niciodata, mai mult de trei saptamani legate.
Dar, anul sabatic a venit si ca o nevoie de cuplu. Nu vrem sa ajungem la batranete si sa regretam ca n-am folosit timpul mai mult in favoarea noastra.
Insa, cum e sa fii, zi de zi, alaturi de acelasi om?
Challenging. E primul lucru care-mi vine in minte. Deloc usor, pentru inceput, dar fain, odata cu trecerea timpului. E o iesire din zona de confort, totala. Nu mai ai nimic din ce aveai inainte. Nici spatiul, nici timpul, nici alegerile. Nimic. Nicio plasa de siguranta. Esti doar tu si el, in necunoscut.
Opt luni. Un roller coaster.
Ce am invatat pana acum?
- E important sa accepti compromisul, ca parte a relatiei, a calatoriei.
Eu, Andreia mi-am dorit sa vad templul Angkor Wat din Cambodgia, Ionut, nu. El si-a dorit sa traiasca experienta Marocului – printre care o noapte in desert, in cort – pe mine m-a ingrozit. El vrea sa manance bugeri si cartofi prajiti zilnic, eu fructe, legume sau orice din sfera „mancarea sanatoasa care nu ingrasa”.
Ne exprimam cu voce tare, nevoile, dorintele si incercam sa tinem cont de celalalt, de cele mai multe ori, chiar daca nu rezonam intru totul. Dar, da, o calatorie in cuplu, pe termen lung, vine si cu niste compromisuri la pachet. Ulterior, iti dai seama ca de fapt nu-s compromisuri, ci alegeri intelepte venite din acceptare ce s-au dovedit a fi experiente memorabile.
- E nevoie de un stalp, in momentele grele.
Calatoriile in doi nu inseamna pozele de pe Instagram, atat de aproape de perfectiune. Inseamna si momente mai putin placute, neprevazute, in care teama sau panica pun stapanire; devii emotional, dar esti nevoit sa fii cel puternic, oricat de slab ai fi. Sau ai momentele tale de tristete, melancolie.
Am trecut prin episodul dengue si a fost important ca unul din noi sa fie piatra celuilalt. Suntem doar noi doi in ASE si n-a fost usor. Insa, a fost extraordinar sa stim ca suntem impreuna.
- Suntem cei mai buni prieteni, dar si cei mai mari critici.
Ma incurajeaza sa-mi cumpar cosmetice, haine, iar eu il sustin sa-si cumpere gaget-uri sau accesorii. Ma cearta cand vreau sa cumpar suveniruri, desi bagajul meu abia se inchide si mai avem cateva luni de calatorii, in fata. Sau cand vorbesc prea incet in vloguri sau in general.
- Increderea salveaza din energie.
Stiu ce vrea in materie de cazari, mancare sau locuri de vizitat. Valabil si reciproc. Nu-l mai intreb daca-i place vreo cazare sau vreo companie aeriana, decat foarte rar, chit ca e posibil sa mai dau si gres. Fiecare resursa e pretioasa in anul sabatic.
- Exista si momente de tensiune: respecta-i spatiul, personalitatea, preocuparile, starea de spirit.,
De cele mai multe ori, viata noastra se desfasoara intr-o camera de cativa metrii patrati si rareori, in vreun apartament cu un colt pentru fiecare membru al familiei. Am impartit spatii de la 8m2 pana la un apartament de 150 m2.
N-o sa mint; au fost si sunt momente cand simteam o nevoie disperata de spatiu, incat ne venea sa urlam. Sa disparem din aria vizuala, pret de cateva minute, ore.
Lui ii place sa stea pe YouTube, cu orele; mie-mi place sa ma uit la seriale pe Netflix sau sa citesc carti, articole si uneori sa vorbesc mult. Mie-mi place sa-mi beau cafeaua in liniste, lui ii place sa bea o bere, singur, seara. Fiecare cu gandurile si ritualurile lui.
Si atunci, ce facem?
Ne inchiriem apartamente: eu stau pe canapea in living; el, in dormitor. Ca si acasa, de fapt. Momentele astea ne reintroduc in zona de confort. Sau, unul din noi iese pe balcon, altul ramane in camera. Daca n-avem spatiul aferent, ni-l cream noi. Dar e o nevoie reala.
- Calatoriile sunt cea mai buna investitie. Nu o spunem noi, ci studiile. Investitie personala, sociala, romantica.
De la zborurile cu avionul – cand il strang tare de mana, la decolare si aterizare, dar mai ales la turbulente; la plimbarile pe plaja sau printr-o oaza de verdeata, pe strazile unui oras aglomerat sau printre ruinele unei cetati – suntem impreuna. Discutam, dezbatem, glumim, ne certam, ne criticam, avem grija unul de celalalt, ne consultam, ne descarcam, ne complimentam, ne facem planuri sau ne imbratisam.
- Suntem o echipa.
Avem roluri bine definite, inca din stadiul de plan al anului sabatic. Eu ma ocup de toata partea logistica, birocratica: bilete de avion, cazari, trasee, vize, solutii. Deciziile importante le luam impreuna: el folosesind, mai des, emisefera stanga; eu – pe cea dreapta.
Eu tai cadrele pentru vlogurile de pe YouTube si creez povestea, el vine si adauga efectele. Eu visez, el e ancorat.
Calatoriile in cuplu nu sunt usoare. Si asta pentru ca suntem diferiti ca indivizi, oricat de „siamezi” am fi sau de numarul anilor petrecuti impreuna.
Avem background-uri, nevoi si placeri diferite. Si nu, nu suntem intotdeauna conectati, atenti, unul la celalalt. Dar, stim ca odata ce lucrurile, situatiile se mai calmeaza, ne putem baza unul pe altul si ca avem multi numitori in comun, decat lucruri care ne despart.
Cu bucurie,
Chiperii