E intrebarea mea „preferata” si pe buzele tuturor celor ce ne cunosc, inca dinainte de a pleca in calatoria anului sabatic. Ma amuza, dar ma si irita, daca cineva insista, e adevarat. De curand, mai multe persoane ne-au intrebat asta. Cred ca, pe undeva, exista un munte de incertitudine, neincredere cu privire la intoarcerea noastra acasa.

Langkawi, Malaysia

Pana acum cateva luni, vietile noastre decurgeau dupa niste tipare binecunoscute: trezit, plecat la job, 8-9 ore de munca; apoi, intors acasa dupa ora 19, gatit, vizionarea unui serial sau a unui vlog de calatorie si, apoi, somn, ca a doua zi sa o luam de la capat. Plictisitor. Dar despre asta e viata, oare?!

Repetand, zi de zi, aceeasi rutina, chinuindu-ne sa ne incapem intr-o cutie, nu ne-a fost greu sa stim ca ceva lipseste. Sufletul nostru intrase in moarte clinica. Simtea nevoia sa traiasca. Prin experiente.

Langkawi, Malaysia

Daca am fi stiut ce vom face la sfarsitul acestui an sabatic, probabil ca nu am fi plecat la un drum atat de lung, atat de determinati. Sau nu ne-am fi vandut casa. Ne-am fi multumit, in continuare, cu cateva vacante pe an si cu aceeasi existenta.

Dar, am plecat manati de pasiunea pentru calatorii, dar si cu niste promisiuni, facute noua, in special: sa ne lasam suprinsi, sa fim deschisi – poate cine stie, poate vom gasi acel loc cu care rezonam 100% si de ce nu, in care sa ma mutam; sa ne fortam putin limitele, incat sa stim cine suntem cu adevarat, dincolo de orice conditionare a societatii.

Langkawi, Malaysia

Dupa cinci luni in care am trecut de la agonie la extaz – de la ideea de a cumpara o proprietate pe mall-ul oceanului in Galle, Sri Lanka sau de a ne inchiria un apartament in orasul George Town din Malaysia, de la momente in care mi s-a facut dor de mancarea de acasa, de oamenii dragi, pana la ideea de fuga, experimentata in Cambodgia – am trecut prin toate starile, emotiile, stadiile posibile. Calatoria asta e pe atat de frumoasa, pe atat de provocatoare. Un roller coaster.

Am plecat in anul sabatic cu o singura frica: a dorului de casa. Daca, dupa doua luni vom vrea sa ne intoarcem acasa, ce facem? O frica alimentata de oamenii din jur, de societate, de mintea noastra = rezultatul a peste 30 ani de conditionari. Insa, asa cum spune un intelept in viata – Ionut – ne-am creat un ecosistem destul de inteligent, in ultimii ani petrecuti in Bucuresti: ne-am retras in bula noastra imaginara – plina de calatorii si visuri. Si asta, dupa ce numerosi prieteni, fie au parasit tara, fie s-au mutat. Asa ca, nu ne-a fost si nu ne este greu.

Sentimentul de a fi acasa il avem peste tot, incat ne e din ce in ce mai dificil sa parasim locuri, tari sau case. Ne atasam. Probabil ca nu e sanatos, dar pe undeva, inca exista in noi ideea de a apartine unui loc.

Regalia Suites, Kuala Lumpur

Si-mi dau seama ca principala calitate pe care am dobandit-o pana acum, in anul sabatic e PREZENTA. Sunt aici si ma bucur, fix de ce am. Nu visez sa fiu alta parte. Sunt aici, pe o insula aproape pustie sau intr-un oras zgomotos si iau lucrurile ca atare. Dau voie emotiilor sa isi faca de cap.

Angkor Wat, Cambodgia

Am plecat la drum cu ideea de a trai fix asa cum vrem si unde vrem. De a ne da voie sa fim ceea ce vrem sa fim, nu ceea ce altii ne-au spus ca trebuie sa fim.

Nu am plecat cu gandul sa nu ne mai intoarcem, vreodata, ci cu ideea de a veni o versiune mai buna a noastra. Cliseic, stiu, dar asa e.

Aveam nevoie de libertate. Asa cum nu am mai simtit-o pe propria piele, inca de pe vremea copilariei. Am alergat pana la varsta asta; am bifat o educatie, ne-am aliniat cerintelor printr-un job si cumva, datoria noastra fata de societate a fost indeplinita, as spune. Dar cum ramane cu datoria fata de noi insine? De A TRAI dupa propriile placeri?

Galle, Sri Lanka

Am visat prea mult la acest moment sa ne gandim ca se va termina vreodata. Asa e si cu intrebarea asta. Nu stiu daca ne intoarcem si nu ne gandim la asta. Ne gandim ca doar ca suntem aici, la 5 minute de o plaja fabuloasa si ca-n spatele casei, pasc linistite, niste vacute simpatice, intr-o oaza de verdeata. Pe undeva, sta ascunsa pisica casei, care a devenit cel mai bun prieten al meu, zilele astea. Ne alintam dimineata, la cafea si apoi ne regasim seara, cu dor.

Cine ma cunoaste stie ce inseamna aceasta apropiere pentru mine 🙂

Hello, Kitty!

Dar, da, cautam acel loc cu care sa rezoneze sufletul noastru si de ce nu, Bucurestiul sau Romania pot fi o optiune. Cati oameni n-au plecat si s-au intors, apoi?

Nu ne gandim la ce va fi si nu proiectam nimic. Doar niste visuri, destinatii, momente pe care vrem sa le traim. Nu stim ce facem maine, iar aici, acum, e ora 00:00. Cum am putea sti daca peste sapte luni ne intoarcem?

Insa, stiu sigur ca – in cel putin cinci locuri vizitate, pana in prezent – ne-am muta acum, iar anul sabatic e cea mai faina experienta traita vreodata.

Desertul Mui ne, Vietnam

Dupa cinci luni de an sabatic, credem ca fericirea vine din a trai asa cum vrem, din cum suntem cu adevarat si nu din ceea ce trebuie sa fim sau ceea ce cred altii ca suntem.

Cu recunostinta,

Chiperii

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here