Calatoriile paradisiace – perfecte, cu norisori roz, palmieri si plaje infinite, lipsite de evenimente neplacute – nu exista. Vin si momente cand, propriul Univers, se clatina putin. Pai, sa fii de peste 7 luni in Asia si sa nu experimentezi altceva, in afara de mancarea locala? Poate… un virus?
Dengue, se numeste si era, asa, doar o idee vaga; o boala tropicala, parca. O necunoscuta. Nu i-am acordat niciodata atentie, recunosc – deloc – insa acum suntem specialisti.
In calatoriile noastre ne-am ferit, pe cat posibil, de tantari, mai mult, pentru a evita disconfortului creat, nicidecum, in ideea de a ne proteja de vreo boala tropicala.
Febra dengue, in cazul Chiperilor
O sambata calduroasa in Bali. Febra mare, din senin si dureri de cap puternice. Ceaiuri fierbinti, pastile peste pastile – administrate dupa ureche – fara niciun rezultat. Ii cer gazdei noastre un remediu balinez; o intreb daca are ceva pentru a combate raceala, fiindca Paracetamolul clasic nu isi face efectul si Ionut se simte din ce in ce mai rau. Imi spune sa ii pun comprese reci pe frunte. Fac asta, dar continua sa arda. Nu trec nici 10 minute de la discutie, ca bate la usa noastra, insistent si ne anunta, prin semne si cu o engleza stalcita, ca sotul ei ne duce la medic, aici, in Ubud.
Pentru prima oara, Ionut nu se impotriveste. Desi, m-a pus sa jur cu cateva ore inainte ca nu-i mai cer – niciodata – sa mearga la medic pentru o raceala banala. Unde s-a pomenit sa mergi la medic pentru o raceala, mai ales la 11.000 km distanta fata de casa? Hmmm….
Ne urcam toti trei pe un scuter si plecam catre medic. Avem noroc ca nu mai e nimeni la rand si intram intr-un cabinet saracaios – asa cum erau dispensarele, candva, in satele noastre: pereti scrijeliti, scaune mancate de timp, dulapuri ce scartaie, grozav si un medic ce se juca pe telefon, Candy Crush. E sambata seara si pentru el.
Fara consult, medicul ii recomanda sa-si faca testele pentru dengue si malarie. 40 grade arata termometrul (noi n-aveam ustensila asta la noi – acum, exista). Nici prin cap sa ne treaca asa ceva, vreodata. Ne prescrie niste pastile si ne sfatuieste sa ne indreptam catre un spital, ba mai mult, aplica schema romaneasca si ne trimite la un prieten de-al lui. Facem schimb de numere, hotarati sa plecam catre spital, imediat. Speriati, ca naiba! Malarie, dengue, ce?….
Apoi, aflam ca-n Gili e problema serioasa cu aceasta febra dengue. Ca-n toata Asia de Sud Est, America de Sud, de altfel, ca urmare a climei tropicale. Ba mai mult, si in Europa, Africa si SUA a fost raspandita, recent. Dupa 7 luni de calatorii full-time, in locul unde a inceput aventura anului sabatic, pare sa avem parte de putina adrenalina. Ce faci sambata seara? Pai, nu mergem la bal, ca mergem la spital… in Bali.
Ne facem bagajele, rapid si plecam catre spitalul recomandat. Soferul ne spune ca nu e cazul sa batem atata drum, deoarece sunt spitale bune si-n zona. Private, desigur.
Ajungem la camera de urgente, ii iau sange; ne minunam de curatenie, dotari, profesionalism. O ora de asteptare si sosesc rezulatele, timp in care ii administreaza Paracetamol intravenos. Dengue: pozitiv. Sa cada cerul pe noi… Malarie: negativ (a doua zi). Usurare.
Cum se manifesta?
Practic, nu e nimic grav; virusul se manifesta ca o raceala puternica, prin: febra mare (ajunge si la +40 grade), dureri de cap, lipsa poftei de mancare, dureri musculare, iritatii si mancarimi ale pielii, stari de voma si transpiratii puternice. Ionut le-a experimentat doar pe primele si bineinteles, a transpirat grozav, ceea e semn bun pentru ca se elimina toxinele din organism. Insa, virusul se manifesta diferit, de la organism la organism.
In foarte putine cazuri, febra poate cauza hemoragii interne, cat si externe. Din fericire, nu a fost si cazul lui Ionut. In special, ibuprofen-ul si asipirina, administrate in timpul febrei dengue, cauzeaza hemoragii. Norocul nostru e ca am luat la noi – pentru raceala – doar Paracetamol. Insa, pentru liniste si siguranta, avand in vedere ca ne aflam la atatia mii de km distanta de casa, total luati prin surprindere – hotaram sa ne internam.
Zilnic, trebuie monitorizate trombocitele – platelet – prin analize de sange. Am explicat in vlogul de mai jos, dar si detaliile legate de costuri.
Febra dengue este transmisa prin intepatura de tantar, a femelei, in special. Primele simptome apar dupa patru zile, iar febra, in sine, dureaza intre 7 – 10 zile. In 75% din cazuri, infectia cu virusul dengue este asimptomatica, in 25% din cazuri – simptomele sunt moderate, iar in 5% din cazuri – virusul de manifesta intr-o forma severa.
Nu exista vaccin! Si nicio schema de tratament complexa. Foarte multi oameni ne-au „certat” ca nu ne-am vaccinat. Nu, nu exista vaccin! Exista unul doar pentru cei ce au contactat virusul, deja. Atat.
In cele sase zile de spitalizare, recomandarile medicului si tratamentul au fost urmatoare: multe, multe lichide (l-au hidratat pe Ionut cu o perfuzie de electroliti, non stop); mancare, cat mai multa; odihna si mai multa, apoi – Paracetamol la 8 ore, atat. Un medic care venea, seara de seara, pret de doua minute si-l consulta, doar la stomac (semn de hemoragie interna) si ii mai adresa intrebarile uzuale.
Abonatii canalului nostru de YouTube ne-au amintit de Morometii si de febra galbena (friguri) ce l-a impiedicat pe Niculaie sa mearga la serbarea de sfarsit de an sau ne-au impartasit experiente din Romania cu tantarii, similare. Deci, se poate intampla oriunde.
Ionut a fost norocos si a avut o forma medie, spre usoara a virusului.
Bali este sigur?
Da, Bali, insulele Gili si orice tara tropicala din lumea asta sunt sigure, atata timp cat iti iei masuri. Baietii – Ionut si Iuli – au fost intepati de tantar la rasarit in Gili Air – o insula aflata la doua ore distanta de Bali – cand, somnorosi si grabiti sa nu rateze spectacolul soarelui, au omis sa foloseasca crema. Noi, fetele, mai orientate catre odihna, echilibru, am ramas in camera, dormind si am evitat, la mustata, boala.
Se pare ca-n Gili e mai „populara” aceasta boala; in Bali, destul de rara. Am intalnit, in spital, foarte multi oameni proaspat intorsi din Thailanda cu acelasi virus.
Practic, preventia tine foarte mult de igiena locuitorilor, de folosirea insecticidelor sau a altor metode menite sa impiedice depunerea oualor.
Cum te poti proteja?
Folosind creme, spray-uri pentru protectie, in special dimineata devreme si seara, la apus. Am mai aflat – intre timp – ca exista: bratari, haine speciale, geluri de dus – Tea Tree, uleiuri, arome – cu citronella, in special – foarte eficiente. Se gasesc la farmacii, magazine se specialitate, supermarket-uri locale si isi fac treaba foarte bine.
O astfel de experienta nu inseamna, nicidecum: STOP, nu mai calatorim in astfel de tari, de frica febrei dengue, a malariei sau a altor virusi! Nu. Inseamna ca suntem atenti, avem grija, ne protejam pielea de tantari, asa cum o protejam de razele UV si ne bucuram de peisaj, de vacanta.
Ce faci 6 zile in spital?
Te urci pe pereti. Dormi, devii o prezenta constanta pe Facebook, Netflix – pentru ca da, am stat si eu, alaturi de Ionut – astepti urmatorul fel de mancare si incepi sa te intrebi: de ce?! Oare ce inseamna asta? Ce mesaj primim? E timpul sa ne intoarcem acasa?!
Si da, e pentru prima oara cand vorbim despre intoarcerea acasa, la modul cel mai serios. Nu in gluma, nu la nervi, probabil nu din frica, ci, dintr-o nevoie profunda a sufletului nostru. Nici nu stim. Cred ca e timpul ca ne linistim din alergat si sa intelegem semnalale pe care le primim. Poate, la fix 8 luni de la startul anului sabatic, e timpul sa ne imbarcam in avion, one way.
Ne intristam, pentru ca in momentul in care am plecat la drum, n-am luat in calcul vreo nuanta negativa a calatoriei. Ne-am jurat ca vom sta un an in Asia pentru ca da, am visat la asta mai presus de orice din mijlocul Berceniului si din biroul cu patru pereti, fara geam. Nicio clipa nu ne-am gandit la vreun risc si nu ne-am informat suficient. Un fel de inconstienta, cum ar spune unii, o stare de vacanta continua, cu mult entuziasm – mai degraba – am spune noi. Probabil, la nivel subsconstient, au existat si frici, riscuri pe care n-am avut curaj sa le recunoastem ca fiind reale.
Aaaa, v-am spus de cei mai frumosi si generosi oameni intalniti vreodata? Familia care detinea guesthouse-ul in care eram cazati in Ubud, Bali, intamplator si care ne-a dus la medic, ne-a oferit mese copioase, zilnic – a refuzat sa ne incaseze bani pentru cele trei nopti petrecute la ei, dupa intoarcerea din Gili. Cine, cine face asta pentru niste turisti oarecare?… Oameni speciali, de-a dreptul. Ei sunt.
Concluzia e ca niciodata, dar niciodata nu e totul roz si nimic nu iese, ca la carte, conform planului de acasa. Mai vin si momente picante, pe care e bine sa le depasesti, altfel te pierzi si te afunzi, din ce in ce mai tare. Nu le alegi tu, ci te aleg ele pe tine.
Treci prin toate starile, emotiile: de la frica, la indoiala, panica, pana la recunostinta ca totul e bine, apoi, iar pici in plasa indoielii si o tii asa, vreme buna.
Am apasat butonul PAUZA. Incercam sa ne linistim si sa ne da seama ce drum vom urma. Incotro?
Cu recunostinta,
Chiperii
