Cum am hotarat sa ne luam lumea-n cap? De unde ideea unui an sabatic?
Dupa numeroase calatorii, vacante si city breakuri care ne-au facut sa ne simtim mai vii ca niciodata, anul 2018 devine anul schimbarilor in familia noastra. E anul in care ne dam voie sa traim dupa sufletul nostru. Prin experiente.
Acum 7 ani, cand am pasit prima ora in afara tarii si eram ceruta in casatorie in varful Turnului Eiffel, stiam, cumva ca acela e inceputul unui drum de viata adaptat nevoilor, dorintelor si viselor noastre cele mai profunde si arzatoare. Au urmat experiente, locuri, povesti si oameni care au pus cate-o caramida solida la devenirea noastra.
Cum a inceput totul?
In urma cu vreo doi ani, cand vazusem filmul „The secret” – in sfarsit – am inceput sa cred in legea atractiei si s-o aplic in viata mea; sa cred ca atragem ceea ce suntem si ca tine doar de noi sa ne schimbam viata in directia dorita. Nimeni altcineva nu e responsabil. Asa ca, a doua zi, am plecat hotarata la munca sa-mi fac un panou cu poze, un bucket list – fix cum povestea unul dintre protagonistii filmului -, al tuturor destinatiilor pe care-mi doresc sa le vad in viata asta. L-am rugat pe Ionut sa se gandeasca serios unde-si doreste sa calatoreasca si sa-mi scrie pana-n pranz. Si a iesit un panou cat jumatate de perete. L-am amplasat in dormitor, fix deasupra patului; atat cat sa-l vad in fiecare zi, dimineata si inainte de culcare. Stiam ca subconstientul meu va lucra, asa ca i-am dat treaba.
Il impartasesc cu voi 🙂
Am crezut atat de mult in idee, incat in mai putin de doi ani, am bifat peste 60% din destinatii.
Apoi, am facut o pasiune mare pentru Travel Channel. Era singurul canal TV la care ne uitam si pentru care asteptam sa ajungem seara, acasa. Ani de zile am urmarit House Hunters International si vizualizam ca o s-avem si noi, doza aceea nebuneasca de curaj, intr-o zi.
Apoi a venit Bali in viata noastra. Un loc cu o incarcatura speciala. Am scris aici ce a insemnat prima noastra experienta din Insula Zeilor.
N-am facut altceva decat sa plantam seminte, in ultimii doi ani.
Cum a inceput pregatirea anului sabatic
Dupa o idee ce ne-a trecut prin minte, superficial, acum vreo cativa ani, fara nicio speranta ca se va si indeplini, in spiritul unui pesimism cultivat cu atentie ani de zile, iata-ne ajunsi in situatia mult visata: plecam un an prin lume, haihui in doi!
Am ales sa fim, decat sa ni se spuna ca suntem.
Pentru noi a functionat si functioneaza, puterea exemplului. Trebuie sa stiu, sa aud si sa vad ca altii au experimentat sau au reusit, facand acel ceva. Altfel, e o idee ratata, din start. Increderea in fortele proprii, nu a fost punctul nostru forte, de-a lungul timpului.
Asadar, intr-o zi de martie mohorata – sambata dimineata, in cafeneaua Gloria’s Jeans din Centrul Vechi, Bucuresti, savurand una din cafelele mele preferate: cu lapte mult, caramel si scortisoara, incepe povestea noastra.
Intr-un colt al cafenelei, zaresc mai multe reviste. Aleg National Traveler si rasfoind-o, ajung la articolul despre proiectul „I am family”: familia cu trei copii, doi catei si o pisica ce au renuntat la confortul vietii si au plecat prin lume, dorindu-si o altfel de educatie pentru copiii lor. Au locuit in Portugalia, Peru, iar acum sunt in Brazilia. Am citit fara sa respir articolul si am exclamat, la sfarsit: daca ei pot, atunci si noi putem! Si, din acel moment, am inceput sa credem. Sa ne punem intrebari, sa ne schitam un plan mental: cum facem, ce facem, de unde incepem, incotro?
Devenea o certitudine. Undeva, in viitorul apropiat, urma sa se intample.
Am prezentat familiei, de Paste, intentia noastra. Au crezut ca e o gluma, e alta idee nebuneasca de-a noastra – ca multe altele -; ne-au aprobat in fuga: “da, da. sigur”, dupa care ne-am intors cu totii la drobul de miel si ciocnitul oualor.
Aventura prindea contur, cumva si lucram la asta, zi de zi. Ne creionam idei si incercam sa gasim raspunsuri la intrebarile : ce facem cu apartamentul achizitionat prin credit de 30 ani (din care mai aveam 28 ani), ce facem cu joburile, cum vom sustine toata nebunia asta?
Mi-am luat notite serioase din cartea „Can we live here” a autoarei Sarah Alderson si din bestseller-ul „Saptamana de lucru de 4 ore” a lui Tim Ferriss. Sunt carti pe care le-am savurat din plin si pe care le recomand daca te gandesti sa faci pasul asta. Mi-au dat aripi si mai mult.
Au inceput sa apara in vietile noastre oameni incredibili care au trait ceva similar, au crezut in visul nostru si in noi. Si da, atragem ceea ce suntem! Toate semnalele aratau ca eram pregatiti sa facem pasul asta.
Au urmat doua luni de foc si iata-ne ajunsi in Bali. Traind visul. In locul magic care ne-a schimbat viata.
Pasim in afara zonei de confort, suntem parte din acel mic % de oameni ce risca tot, privesc inainte si-si doresc sa traiasca; sa se puna pe primul loc in propria lor viata, sa lase toate conditionarile celor +30 ani la usa si de ce nu, sa inspire alti oameni.
Ce am invatat pana acum? Am invatat ca sintagma „Dream Big” se implineste. Ca visele sunt bune, ne propulseaza inainte, ne fac inima sa bata si cu mai multa putere, ne trezesc mintea si ne dau motive sa traim intens fiecare clipa.
Traim aventura vietii noastre. Calatorim si ne redescoperim pe noi insine, in acelasi timp. Ne dam sansa fim autentici; sa nu trecem prin viata in graba, ci sa ne punem inima pe primul loc. Daca e bine sau nu, vom vedea pe drum.
Tu ai face saltul?
Dream big,
Chiperii
