Am trait anul acesta, cat altii in 10. Si ma refer aici la emotii, decizii, experiente. Toate aventurile ne-au schimbat sau mai bine zis, ne-au intors catre noi, cei reali, dezbracati de masti, nevoi de indeplinit. Am devenit mai puternici, dar si mai vulnerabili, in acelasi timp. Suntem mai reali ca nicicand si proprii nostri eroi. Traim. Ne suparam; dam inapoi, mai facem un pas inainte, comparam; ne bucuram tare, ne culcam pe-o ureche, suntem superficiali, n-avem chef; alergam, lenevim, ne lasam pacaliti, deceptionati sau zambim cu gura pana la urechi. Suntem reali, autentici. Asa cum ne-am dorit sa fim. Ne coplesim, ne uimim pe noi insine si ne lasam uimiti.

A fost anul unui nou inceput. Un drum mult ravnit, ca si stil de viata. Un drum pe care vrem sa-l povestim copiilor, nepotilor nostri, incat sa deschida ochii mari de uimire si mandrie. Un drum care sa ne faca mai puternici, mai buni, mai toleranti. Cu cei din jur si mai ales, cu noi insine. Un drum in care sa ne vindecam propriile rani, suferinte si sa ne pregatim pentru noi provocari ce vor veni.

Anul 2018 a fost anul in care ne-am incapatanat sa visam atat de tare, incat sa transformam totul in realitate. Dar si un an al renuntarilor. La ideea de job, de casa, un loc al tau. La o rutina. Inceputul unui drum al renuntarii la convingeri daunatoare, toxice, ce nu ne apartin; la bagaje ce le-am dus in spate ani de zile si care s-au ingreunat, de la an la an.

Un an al intelepciunii. Sper, inca 🙂

E anul in care ne-am luptat. Cu noi insine, mai mult, o lupta ce nu s-a incheiat; poate cea ma grea. Pentru visurile noastre, mai presus de frici.

Anul vindecarii. De frici, anxietate.

Un an al iubirii. De sine, mai presus de orice alt tip de iubire.

Anul Chiperilor in zodiacul Corporatist. Un an pentru care manifestam recunostinta, uimire si bucurie.

A fost anul calatoriilor, asta-i clar. Un 2018 fabulos, ca sa-l citez pe Ion. Cel mai bun, de pana acum. Am ajuns pe 4 continente, 11 state si am poposit in peste 30 de orase.

  1. Ne-am inceput anul in Africa, Maroc. Am poposit in Marrakech, unde am petrecut 3 zile minunate, intr-un riad autentic. Ne-am bucurat, seara de seara de muzica si forfota celebrei piete – Jemaa el Fnaa, de mancarea stradala si ceaiurile cu menta, servite la tot pasul. Am explorat stradutele inguste din piatra, pietele locale unde am gasit condimente, suveniruri, fucte sau lucruri facute manual.
Marrakech
Jemaa el Fnaa

Dupa Marrakech a urmat Ouarzazate, in drumul nostru care Merzouga. Am admirat oamenii, in primul rand, aici. Localnicii aceia simpli, imbracati in haine traditionale, ce vand orice la marginea drumului, in pietele locale si apoi, ne-am lasat impresionati de casele traditionale din piatra rosiatica, inconjurate de vegetatie tropicala.

Am traversat Muntii Atlas si am ajuns intr-o iarna cu polei si muuulta zapada, apoi de desert. Experienta unica, intr-o singura zi.

    Maretia Muntilor Atlas

Merzouga a insemnat una din cele mai frumoase experiente ale vietii noastre. Am dormit intr-un complex de corturi, amplasate intre dunele de nisip ale desertului Sahara, am servit cea mai buna cina din Maroc – tajin – mancarea traditionala, am ascultat muzica africana si am cantat Canta cucu’n Bucovina pe ritmuri locale, ca asa-i traditia. Dupa ce am parcurs intregul drum pe camila, bineinteles. Ne-am dat cu placa pe dunele de nisip si aproape am plans de bucurie cand a venit noaptea. Ne-am simtit mici si singuri in Univers privind cerul instelat. Nu am vazut ceva atat de frumos, niciodata. Ai impresia ca esti doar tu si Universul, atat. Pare atat de aproape si desprins din niste poze trucate.

Privind apusul in desertul Sahara
Dimineata in Sahara

A urmat Medina Fes. Un oras vechi, cu stadute si mai inguste, cu o istorie foarte bogata, in care mestusgurile si tradiile sunt exploatate din plin.

Fes

Apoi, Casablanca – un preview perfect pentru LA. Un oras foarte dezvoltat fata de restul tarii si gazda uneia din cele mai mari moschei din lume: Hassan al II lea.

    Casablanca
Eu si moscheea

Marocul este o explozie de gust, culoare si arome in care ne dorim sa revenim, curand.

2. Luna Mai ne-a adus o vacanta in SUA, timp de trei saptamani.

LA , prima noastra oprire si un oras al contrastelor. Am vizitat Malibu Beach, Rodeo Drive, Beverly Hills, Venice Beach, Santa Monica, Hollywood Walk of Fame, downtown-ul sau celebrul Sunset Boulevard. Experienta intensa, din multe puncte de vedere.

Am profitat de panorama asupra orasului de la Observatorul Griffith si etajul 74 al unui zgarie nori. California dreamin’.

Hollywood Walk of Fame
Beverly Hills
Venice beach
LA-ul vazut de la Observatorul Griffith
Rodeo Drive
LA-ul vazut de la etajul 74

Palm Sprins, o alta destinatie bifata. Un oras linistit, cu terenuri de golf, ideal pentru doritorii de liniste; cu vegetatie desertica si alei pline de palmieri.

Ion in Palm Springs

A urmat Arizona. Si am descoperit, aici, celebrele suburbiil americane in Surprise, Phoenix – unde am locuit 1 saptamana; plantatiile de cactusi imensi specifici acestui stat si am ajuns in doua destinatii pe care ni le doream de mult: Grand Canyon si Antelope Canyon. Doua minuni ale naturii ce ne-au cam lasat fara cuvinte. Iar cea de-a treia surpriza a fost Horseshoe Bend, o potcoava sculptata in raul Colorado, care ne-a facut sa ne tremure genunchii. Impresionanta! E undeva la distanta mica de cerul instelat din desert, ca si frumusete. Tablou.

Grand Canyon
Horseshoe Bend
Lower Antelope Canyon

Las Vegas. Da, am ajuns in orasul luminilor si al liberatatii totale. Si asta dupa ce am trecut prin Joshua Tree, desertul Nevadei si Hoover Dam. E un vibe tare misto in Vegas: de libertate deplina si lipsa de inhibitii. Fara reguli, pare sa spuna totul, aici. Am ratat, de data asta, celebrele jocuri la cazino, insa ne vom revansa, curand, pentru ca SUA e pe lista noastra.

Apoi, pentru cateva zile am ales Miami, Florida. Un oras pe atat de mare, pe atat de impresionant. Plaja, insule, litlle Havana, muzica cubaneza, spaniola vorbita peste tot, mai degraba, decat engleza; cladiri futuriste si multe petreceri.

Pe plaja am dat nas in nas cu celebrele petreceri ale negrilor pe care le vazusem doar in filme. Cool place.

Miami
South Beach Miami

3. Europa. Vara ne-a gasit in fie in Vadu, fie la Pestera/Sirnea, fie acasa, in Bucovina.

Cortul si Vadu
Magura

Apoi, in Puglia, o zona a Italiei devenita magnet pentru turisti, de curand.

Alberobello

Am desoperit un oras foarte frumos – Bari, tipic italienesc, cu pizza delicioasa. Apoi ne-am pierdut pe stradutele caselor Trulli din Alberobello. Un loc aflat pe bucket list-ul nostru de mult. Celebrele case fac parte, deja, din partimoniul Unesco si sunt unice in toata lumea prin tehnica de constructie folosita, acum cateva sute de ani.

Polignano a Mare a fost destinatia de plaja a verii; o statiune linistita, cu vederi si plaje spectaculoase. Un oras vechi, alb construit pe stanca.

Am ajuns si in Ostuni – orasul alb construit pe munte, extrem de pitoresc, nu foarte turistic, dar extrem de fumos. I-a urmat Monopoli.

Chiperi obositi in Ostuni

A fost o vara bella pentru Chiperi!

Toamna ne-a surprins in Malmo si Copenhaga. Tarile nordice, din cauza vremii au fost evitate de noi de-a lungul timpului, insa am gasit, aici, o alta lume.  O lume in care oameni sunt fericiti, simpli si extrem de prietenosi.

Celebrele canale, Nyhavn m-au facut sa topai de fericire, in ciuda frigului de afara.

Copenhaga
Malmo

4. Sezonul toamna-iarna ne-a adus in Asia de Sud Est. In Bali, pentru inceput, a doua noastra casa. Anul acesta am hibernat in Ubud si Sanur, o vreme.

Am ajuns si in Cambodgia, o destinatie nu foarte populara prin Europa, dupa spusele localnicilor. Am poposit in Siem Reap, unde am vizitat celebrul templu, Angkor Wat, dupa ce am zabovit si prin zgomotoasa capitala, Phnom Penh.

Palatul Regal. Phnom Penh
Siem Reap, Cambodgia

Am taiat si Thailanda de pe lista dorintelor, mai exact Bangkok-ul, Phuketul si Phi Phi Islands. Am admirat plajele minunate, intinse, apa turcoaz si ne-am bucurat de mancarea thai – una din cele mai bune, de aici, din Asia de Sud Est.

Phuket
Bangkok
Phi Phi Islands

Sunt doua luni, deja, de cand am inceput aventura anului sabatic, iar de o luna – proiectul HaiHui in doi. Avem atat de multe de impartasit, incat 24 ore/zi nu ne ajung.

Multumim ca ati ales sa cititi si sa vizionati povestile noastre; sa aveti incredere in noi, desi nu am mai facut asta niciodata. Va urma un an 2019 plin de aventuri!

Traim momente magice.

Cu inima plina de recunostinta,

Chiperii

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here