I’m a baby person, cum ar spune americanii. De fapt, amandoi suntem.

Copiii se lipesc de noi precum magnetii; baietii de Ionut, iar fetele de mine, evident. Ei interesati de tehnica; ele, de telefoane sau de trusa de machiaj din dotare.

Odata ajunsi Filipine am fost intampinati de fetita gazdelor – Atkiona – careia nu i-a pasat de oboseala noastra. A intrat in camera, s-a instalat confortabil; a inceput sa caute prin bagaje si sa isi arate talentele. Am uitat de tot: zbor anulat, ore nedormite, foame, soc cultural. Ne-am lasat cuceriti, efectiv!

In zilele ce au urmat, unul din aspectele ce ne-a sarit in ochi a fost numarul mare de copii din Filipine: extrem de numerosi. Se joaca – in gasca – pe ulitele pline de praf si gropi; canta si chicotesc.

Niciunde in Asia de Sud Est nu am intalnit o comunitate, atat de numeroasa. N-ai cum sa treci pe-o strada, ulita si sa ramai indiferent la jocurile si veselia lor.

Ii intalnesti, chiar si pe plaja.

Copiii intalniti pe una din plaje, El Nido

Am apreciat – dincolo de inocenta lor, spiritul ludic si bucuria din glas -frumustea lor. As spune ca sunt cei mai frumosi copii din lume.

Au o fizionomie aparte, exotica, cu trasaturi bine definite, iar ochii lor sunt dispusi sa spuna multe…

Cat de frumosi sunt!

Sunt extrem de vocali si de energici, fascinati de turistii ce trec – chiar si pe scuter – pe langa ei; tipa – cat ii tine vocea, in cor: HELLO! Vor atentia ta.

Sunt naturali si seamana – la indrazneala – cu cei din Bali, dar se situeaza la polul opus fata de cei din Sri Lanka, care sunt extrem de timizi.

Ma cauta de paduchi, cred :))

Pe majoritatea dintre ei i-am vazut jucandu-se cu un cauciuc de bicicleta, masina, scuter. Il roteau, cat era ziua de lunga pe drumuri sau in curtile lor saracacioase. Faceau chiar intrecere intre ei. De telefoane sau alte jucarii, nu prea poate fi vorba; traiesc in conditii modeste. Dar vom relata asta in vlogurile noastre, cel mai bine.

Video-ul cu Atkiona si mici fragmente cu alti copii din Filipine

Vin, te asalteaza cu energia lor debordanta si te intreaba – cei mai curajosi – daca ai bomboane. Recunosc, niciodata nu am avut si m-am simtit prost.

Fetita ce mi-a cerut bomboane

Insa, dincolo de frumusetea tuturor copiilor filipinezi, noi ne-am indragostit de Atkiona. Nici nu stiu daca i-am retinut bine numele, dar stiu sigur ca ne-a cucerit. Ne-a si trecut – prin minte – ideea unei adoptii, in viitor. A oricarui copil din Filipine.

La nici trei ani, Atkiona vorbeste mai bine engleza decat mine si asta datorita filmuletelor si a desenelor urmarite pe YouTube, atunci cand „Mom” ii da voie. Vrea sa devina cantareata/artista si se antreneaza, constant: canta cat e ziua de lunga, prin curte: Let It Go!

Cu dulceata din dotare, evident.

Atkiona, inainte de telefon

Dimineata, cand se trezea, venea alergand spre camera noastra si ne striga pe nume. Imi aducea flori din gradina si imi cerea cu o privire galesa, telefonul. Cum s-o refuzi? Iar, seara, cand ne intoarceam la cazare, se urca in bratele lui Ionut si nu-l lasa sa lucreze. Avea multe intrebari legate munca lui 🙂

Am aflat, ulterior, de la o localnica, faptul ca o familie din Palawan are – in medie – intre 7 si 9 copii. E adevarat ca tendinta e in scadere, in ultimii ani, iar media acutala s-ar situa in jurul cifrei 4. As spune ca e o cifra mare, in conditiile in care, in Romania, o familie creste in medie, un copil.

Inca de la varsta de cinci ani, din gradinita si pana la terminarea studiilor, filipinezilor le sunt predate toate materiile, in limba engleza, in timp ce limba materna – care apropo, seamana izbitor cu spaniola, ca urmare a faptului ca Filipine a fost colonie spaniola – o vorbesc doar in sanul familiei.

Matematica, geografie sau biologie, toate le sunt predate in limba engleza. Asa am inteles de ce toti tinerii si copiii sunt asa buni vorbitori.

Da… imaginea pe care o am despre copiii din Filipine este strans legata ideea de fericire, libertate sau incocenta specifica varstei.

Desi…

Unul din trei filipinezi traieste in saracie, din care deriva, bineinteles o serie de probleme legate de malnutritie, boli, lipsa de educatie sau exploatare. 10% dintre copiii din Filipine sunt nevoiti sa munceasca pentru a-si intretine familia, atii sunt victime ale violentei in familie – o practica des intalnita -, dar si ale abuzurilor sexuale. O societate in care copiii nascuti in afara casatoriei nu au drepturi; altii nu sunt declarati si inregistrati sau o societate in care fetele sunt pregatite, inca de la varste fragede, pentru casatorie.

O realitate la care nu ai acces ca si turist.

Atkiona este norocoasa pentru ca traieste in sanul unei familii, ce aparent ii ofera tot ce e mai buna: acces la informatie, la o educatie si o interactiune permanenta cu turisti din toata lumea. Caramizi ce vor contribui decisiv – sper – in alegerile ei de viata.

Mi-as dori ca fericirea copiilor ce se joaca pe strazile satelor sau a plajelor din Filipine sa fie reala si sa aiba, cel putin, norocul Atkionai.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here