Minunatul bungalow in care ne-am cazat, pe malul Oceanului Indian, la 10 minute distanta de Galle, apartine unei familii foarte simpatice si autentice. Budhisti convinsi si de un bun simt, cum rar mi-a fost dat sa intalnesc. De o frumusete exterioara si interioara, desavarsita.

E minunat sa te trezeasca zgomotul valurilor agitate. Te sperii, in primele nopti, apoi devin parte din decor. Insa, deschizi usa micului bungalow si te izbeste briza oceanului – pe care-l si zaresti printre frunzele de cocotier. Inspiri adanc si manifesti recunostinta ca te afli acolo. Cobori scarile si ajungi cu picioarele-n nisip. Ai, nici 5 minute de cand te-ai trezit si esti cu picioarele-n nisip. Te bucuri precum un copil care descopera sa mearga. Simti fiecare celula a corpului tau cum prinde viata si se manifesta, intens.

Vedere din camera – Pitiwella, Galle

Da, asa mi-as dori sa ma trezesc pentru tot restul vietii.

Apoi, esti intrebat de unul dintre cei doi frati simpatici – ce au construit acest mic business: Breakfast? Oh, da! Cafea, mai ales, in cantitati industriale, va rog! Si stai acolo, minute in sir, contempland frumusetea unei plaje aproape pustii, a oceanului, a cerului infinit si a razelor ce se lipesc de obrazul somnoros.

Plaja din fata cazarii – Pitiwella, Galle

Trebuie sa recunosc ca acest bungalow m-a scos din zona de confort, grozav , iar prima reactie a fost de respingere: Nu, eu nu pot sta aici cinci nopti! Nu, nu! Insa, dupa 10 minute, situatia s-a schimbat si am inceput sa iubesc locul acesta. E un colt de Rai! Stai afara, cat e ziua de lunga – cu picioarele-n nisip sau cocotat pe scarile bungalow-ului si te retragi la somn, in interiorul lui, cu valurile oceanului, pe fundal.

Bungalow-ul nostru

O cura de vitamina D, cat e ziua de lunga.

Insa, familia din spatele acestui mic business a trait toata viata aici. In locul in care se afla acum cele patru bungalow-uri era odinioara, curtea lor – plina de nisip si cocotieri – in care alergau copiii, intr-o veselie specifica. Casa lor e undeva in spate, langa sosea. M-a uimit putin, in primele secunde. Pentru ca treci prin ea, efectiv, ca s-ajungi la bungalow de la drumul principal. E modesta, cu pereti din betoane, cu paturi din bambus – fara saltea. Nu au usi. In schimb, o mobila veche si deteriorata zace aruncata prin colturi. Arata, mai degraba, a casa parasita. Insa, sunt atat de fericiti, incat mi-am dat o palma imaginara ca i-am judecat pe baza lucrurilor materiale.

Inauntrul acesti case – cu doua, maxim, trei incaperi – locuiesc trei generatii: un bunic foarte simpatic, parintii, cei doi frati si sotia unuia dintre ei. Sunt oameni cu o lumina aparte – pe care n-am mai intalnit-o din Bali; sunt senini, incat te simti aiurea ca tu esti serios, obosit, apatic. Au ceva – nu stiu – o calitate nepamanteasca si o pun pe baza religiei, a unui stil de viata curat pentru ca aud, seara, in surdina, cum asculta la radio rugaciuni budhiste, cantece religioase. Nu au televizor. Nu mananca deloc carne. Doar niste legume „ciudate” pe care cultiva rudele lor, in apropiere; mult orez si curry.

Mama, bunicul si fratii radiaza de fericire, cat e ziua de lunga; emana blandete, calm si o pace interioara.

Bunicul are, cred, peste 90 ani. Fost pescar – vezi asta dintr-o musculatura puternica a bratelor si a spatelui – pentru ca e la bustul gol, tot timpul. Vine, de doua ori pe zi, mai aproape de Ocean. Intr-un toiag. Daca ne vede, zambeste cu gura larga. Are un sarong in loc de pantaloni pentru ca asa se imbraca barbatii in Sri Lanka. Si se uita in zare, amintindu-si, probabil de zilele petrecute in barca. Se incarca cu energie, apoi se retrage in patul lui din bambus.

Stau inchisi cat e ziua de lunga, intr-un hol dintre doua incaperi, ce le ofera o imagine asupra curtii si a oceanului, desigur. Stau toti, acolo si privesc apa, nisipul, lumina soarelui, in zare. Departe de ei. Nu ies, decat atunci cand turistii sunt plecati sau retrasi in camerele lor. Daca iesi din camera si ii suprinzi privind oceanul, aproape de plaja, se rusineaza si se retrag in coridorul magic.

Ne-am simtit prost. I-am compatimit pentru ca stateau inchisi acolo. Sase suflete privind cat e ziua de lunga, in departare. Dorindu-si sa isi recapate curtea.

Ne-au gatit una din cele mai bune mancaruri din Asia de Sud Est (rice and curry), ne-au invatat sa impletim frunzele de cocotier – pe care le folosesc aproape, la orice (acoperis, gard, pereti, orice), ne-au spus povesti legate de tara lor si m-au invatat sa recunosc legumele din Sri Lanka, in farfurie.

Eu, invatand tehnica impletitului pe frunzele de cocotier

Am reinvatat ca lucrurile simple ne aduc fericirea.

Au fost zile perfecte in anul sabatic. De aceea, am uitat sa-i si pozam.

2 COMENTARII

  1. Cum vă împăcați cu șopârlele și tot neamul de insecte și animăluțe?Pls un secret despre cum e posibil de împrietenit cu ele? Nu reușesc să dorm noaptea deloc…

    • N-as spune ca ne-am imprietenit… Le-am acceptat, dar nu total :)) Desi, imi repet asta, zilnic. In primul rand, alegem paturi cu baldachin. Apoi, daca nu gasim, tragem cearsaful, pana peste cap si adormim (trag eu, Andreia). Nu fac niciun rau, sunt inofensive. Soparlele mananca toate insectele din camera, deci sunt de treaba 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here