Anul trecut, cand m-am intors din Bali aveam cu 2 kg mai putin si asta fara sa fac rabat de la nimic. Am mancat aproape orice, mai putin street food. Recunosc, ma uitam uimita si usor scarbita, la mancarurile pregatite in strada; la ouale tinute in soare toata ziua, puii sau bucatile de carne ce atarnau in vitrinele micilor chioscuri ambulante, amplasate pe marginea drumului. Ma uitam cu atentie daca respecta normele de igiena, daca nu roiesc mustele deasupra mancarii si ma intrebam, cum pot sa manance asa ceva. Recunosc, sunt gurmanda si atenta la detalii, in acelasi timp.
Bucataria balineza este recunoscuta in intreaga lume. La fiecare masa se mananca orez, asezonat cu pui, porc, peste, rata (crispy) sau fructe de mare si numeroase legume locale. Ca si mirodenii, se folosesc foarte des lemongrass, usturoi, turmeric, ginger sau lamaie. Si oua, aproape la orice, iar toate combinatiile astea sunt uimitoare, fresh si foarte sanatoase.
In Bali am mancat cele mai delicioase fructe, servite intotdeauna la micul dejun sau cumparate de prin pietele locale: banane, rambutan, fructul pasiunii, mangosteen, dragon fruit, papaya, chiar si durian.
Cum e street food-ul in Bali?
Anul trecut am cumparat la un moment dat, mancare locala de la unul dintre barbatii ce o vindea, intr-un carucior, pe Monkey Forest pentru ca era coada si am zis, hai, e momentul sa testam; sa ne calcalm toate regulile in picioare. Da, majoritatea mancarurilor locale sunt vandute si pregatite de barbati – 99% din cazuri. Usor atipic. Asa ca, am luat o chestie, intr-o punga de plastic cu: oua, taietei, niste chiftele din pui, cred si tofu. Ne-am promis ca o mancam in camera, doar ca nu ne-am atins de ea si am uitat-o intr-un colt. Mancarea stradala in Asia se vinde in niste caruioare impinse de vanzatori, cu mici compartimente, in care-si agata mancarea sau o depoziteaza. Nu au frigidere sau spatii de racire, ci doar un sistem care mentine mancarea calda, tot timpul. Mi-a parut rau de omul acela pentru ca era asa fericit ca am cumparat de la el.
In ultimele luni, am inceput sa-l urmaresc pe Andrew Zimmern si a lui emisiune “Mancaruri bizare”, difuzata pe Travel Channel. Mi s-a parut fascinant cum, in fiecare tara in care ajunge, mananca street food si se declara cucerit de gust. O recomanda, de fiecare data, pentru ca doar asa poti afla ceva despre cultura tarii in care te afli. Manca de oriunde: din piete, de pe strada, de la oamenii ce-l abordau, chiar si in cele mai sarace tari. O fi si regie pe-alocuri, insa, chiar si asa, m-a convins.
Aici ne-am luat niste taietei cu ou si tofu, peste care toarna un sos. Nu stiu ce contine sosul/supa respectiva, insa rezultatul e demential. Se numeste Basko si n-as fi crezut nici in o mie de ani ca o sa-mi placa. Si ne-a costat 5 lei/portia.
Am oprit pe marginea dumului si ne-am luat orice ne facea cu ochiul. Pui Satay e una din atractiile culinare din Bali. Sunt bucati mici de pui, date printr-un sos de alune, facute pe gratar si servite cu orez, evident, impreuna cu un sos picant. Mi-era teama sa iau carne la intamplare, mai ales ca citisem ca-n unele locuri se vinde si carne de caine. Mi-a venit greu sa cred, insa, nu a fost cazul. Genul acesta de mancare se vinde in fata portii. Si era pui, nu caine, iar costul a fost de 5 lei/portie.
Ce am mai mancat prin restaurantele locale
Odata ajunsi in Bal, ne-am propus sa testam mancarurile locale direct din restaurantele lor, sa renuntam la cele turistice si sa lasam toate prejudecatile, la intrare. Si nu pot sa zic, decat WOW! Este dementiala! Combinatii din cele mai ciudate; toate pregatite separat si puse in aceeasi farfurie, cand se servesc.
La fiecare doua zile, luam masa intr-un restautant local, descoperit intamplator intr-un sat aflat intre Ubud si Tegalalang, unde nu existau decat patru feluri de mancare si vreo doua deserturi, dar care au fost peste orice alta gustare din Bali – Kedai Bubuh. O masa completa cu: fel principal, desert si bautura ne-a costat, de fiecare data, 13 lei pentru doua persoane. Am facut si un vlog despre acest loc. Urmareste-l aici.
Desigur, la mare cautare au fost nasi goreng, mie goreng – orez, respectiv taietei prajiti cu legume, pui/fructe de mare si ou – mancare specific balineza; bananele prajite cu miere si cocos, deasupra sau soto ayam – supa indeoneziana delicioasa, cu mult turmeric, legume si pui.
O portie de nasi/mie goreng variaza intre 7 – 16 lei, in functie de restaurant.
Ne-am indragostit de mancarea balineza. Vine in portii mici, cu putina carne, orez, fasole prajita-crocanta si niste sosuri usor picante. Mai adauga, in aproape fiecare fel de mancare, varza si fasole verde.
Mancarea balineza e sanatoasa si nu simti greul acela dupa mesele copioase cu care eram noi obisnuiti. Lipsa painii si carnea, in cantitati foarte mici sunt noutati pentru noi. Si aproape in toate restaurantele, mancarea este organica pentru ca balinezii isi cultiva propriile legume.
Restaurantele locale se numesc, aici, Bubuh; cele de tip traditional – de genul afacerilor de familie – Warung. Le recomand; mancarea este autentica, nu platesti taxe si este mult mai ieftin. Celelalte restaurante percep o taxa intre 10% – 25% din consumatie.
Am facut o pasiune si pentru micul dejun balinez: cafea balineza, sucuri naturale, obligatoriu un platou din fructe, banana pancakes sau oua. Sa-ti ofere mic dejun face parte din ospitalitatea locala si peste tot vei fi rasfatat.
Da, am testat din plin street food-ul, mancarea de la restaurantele ne-turistice si nu, nu am patit absolut nimic.
Mesele ne-au constat undeva intre 13 lei – 40 lei/2 persoane, incluzand intotdeauna doua feluri principale, doua bauturi si minim, un desert. Plus o priveliste asupra orezariilor. As spune, destul de rezonabil.
Deci, curaj si incercati toate mancarurile si aventurati-va in restaurante locale. Cautati in sate, locuri ascunse. Veti fi surprinsi!
Ce inspiratie a fost Andrew Zimmern! Probabil ca, daca nu m-as fi uitat la emisiunile lui, as fi trecut prin Bali sau prin orice loc de pe Planeta, fara sa gust mancarurile traditionale si as fi zis ca cele din restaurantele turistice sunt, de fapt, mancaruri locale.
Si-mi plac popoarele astea in care nu a patruns atat de tare cultura altor tari; in care nu-ti servesc cartofi prajiti, oriunde si la orice, pizza sau paste. Popoarele ce-si pastreaza, inca, identitatea si traditiile, ma fascineaza.
Ne-am propus, ca peste tot unde vom ajunge in anul nostru sabatic, sa testam mancarea stradala, locala si sa lasam toate ideile despre cum ar trebui sa fie si cum nu, acasa. Sa cautam in cele mai ascunse cotloane si sa ne lasam purtati de aromele locului.
In calatoriile tale, tu ce experiente ai privind mancarea locala?
Cu dragoste,
Chiperii
