Pana sa-mi fac bagajele si sa plec in anul sabatic, nu stiam sau nu-mi trecea prin cap ideea ca as putea inchiria o casa in Bali. Trebuia sa-mi fi dat de gandit filmul Eat Pray Love, caci Liz si-a inchiriat, la randul ei, o casa in mijlocul orezariilor.

O casa pe care am gasit-o, total intamplator, plimbandu-ne fara un scop, prin imprejurimile Ubud-ului. Vom avea un vlog, in curand, pe YouTube in care va vom prezenta casa si pe fiul celebrului Ketut Liyer (Ketut a murit acum vreo doi ani).

Casa unde s-a filmat Eat Pray Love

Profa’ de Travel a locuit in Ubud, capitala culturala a insulei, mai bine de un an de zile. Intr-o intalnire – cu multe subiecte despre viata din Bali – a mentionat ca oricine-si poate inchiria casa in Insula Zeilor. S-a aprins beculetul in mintea mea si am cerut toate informatiile posibile.

Asa am aflat ca exista grupuri pe Facebook pe tema asta, in care ma pot inscrie si eu, Andreia din Berceni, la acea vreme. Am descoperit cazari fabuloase cu piscina – in mijlocul orezariilor – la pretul garsonierei inchirate, aproape de piata Resita, intr-un bloc dubios de 10 etaje.

Am trecut la treaba!

O cazare fabuloasa

Jumatatea anului sabatic ne gaseste intr-un impas. Poate e mult spus, insa niste nevoi nu prea ne dau pace: un spatiu doar al nostru e necesar. Sigur, e foarte frumos, interesant, provocator sa calatoresti pe termen lung, sa shimbi locatiile la cateva zile; sa fii intrebat mereu: Ce vrei sa mananci la micul dejun?; sa gasesti camera curata, dupa ce te intorci din explorare; sa duca altcineva gunoiul sau chiar sa iti aseze patul. As minti daca as spune ca nu e minunat… dar, parca, simti nevoia – uneori – de putina izolare.

Drumul spre casa inchiriata

O pauza in care sa te retragi si sa uiti de restul lumii. Sa faci chiar ce vrei, intr-un spatiu doar al tau si in care sa nu fi nevoit sa schimbi o vorba cu cineva! Vin si astfel de momente, mai ales ca intreaga idee de socializare ne scoate si mai mult din zona de confort, caci noi nu suntem extrem de verbali. Ne place sa stam in bula noastra si doar sa raspundem intrebarilor.

Asadar, odata cu revenirea in Bali, ideea de a ne inchria o casa ne tenta destul de mult. Am decis sa postam un anunt, pe unul din aceste grupuri si chiar sa o inchiriem casa din prima oferta primita, fara a sta foarte mult pe ganduri. Am cerut doar poze cu spatiul exterior, caci imi doream – si imi doresc, in continuare – sa petrec cat mai mult timp afara si sa recuperez cei 9 ani petrecuti intr-un birou fara geam.

Iata prezentarea casei:

Ce nu am prezentat in video?

Faptul ca a fost una din cele mai frumoase, intense si linistitoare experiente ale anului sabatic, motiv pentru care nici nu prea am filmat, caci ne-am bucurat, ne-am bucurat si iar, ne-am bucurat de momentele nesfarsite de liniste, intimitate, tihna, izolare.

Imi setam alarma, in fiecare dimineata, la ora 7:00. Eu… persoana ce uraste sa se trezeasca dimineata devreme si mai ales, dupa alarma (nu, nu sunt o persoana matinala).

De ce ma trezeam asa devreme, totusi? Sa pot iesi pe terasa casei si sa-mi beau cafeaua, privind rasaritul soarelui; lumina fantastica a diminetii, printre cocotierii si copacii din jungla pozitionata fix in fata casei; sa simt racoarea (imi luam polarul pe mine, culmea) si s-ascult sunetul naturii ce se trezea la viata, odata cu mine. Sa vad fluturii – colorati in sute de nuante – zburand.

O ora, doar a mea si a Bali-ului.

Cand se trezea Ionut pregateam micul dejun; intotdeauna fructe (papaya, mango, anananas, mangosteen si banane) si-i mai ceream gazdei noastre cate un young coconut, caci am invatat de la balinezi cat de important e sa bei apa de cocos, aproape in fiecare dimineata, inainte de micul dejun, pe stomacul gol. Vine cu multitple benefiici: sursa de vitamine, nutrienti, dar e si un excelent digestiv.

Tereasa unde ne petrecem zilele

Prima zi… in Paradis?

Fara indoiala, casa aceasta e un colt de Paradis! Terase de orez, de-o parte si jungla, de cealalta parte. Singura casa, pe o raza de cateva sute de metri, amplasata pe o carare destul de activa ziua, caci aici isi au sediul multe ateliere de pictura. O zona destinata turistilor interesati de o plimbare prin orezarii, autentica departe de tumultul orasului.

Fata casei

O sa radeti, dar in prima zi – dupa ce am adormit pe canapeaua rosie de pe terasa, vreo ora – ni s-a facut foame. Am solicitat un scuter, gazdei noastre, cat sa dam o fuga pana la binecunosctul restaurant local din Ubud, Kedai Bubuh. Visam la combinatia de orez, oua si pui, in stil balinez, autentic!

Ne-am urcat pe scuter, tremurand din toate incheieturile, pe mica alee – cu orezarii de-o parte si jungla, de-o cealalta parte – si… la nici 20 metri de casa: un sarpe ne taie calea! Am inceput sa tremur – evident – si sa-mi spulber visul de a ma plimba, singura, zi de zi, pe aleea aceea sau de a alerga. Ma vedeam un fel de Julia Roberts in Eat Pray Love, stiu.

Privelistea intalnita in drum

Mi-am intrebat gazdele: care-i faza cu serpii in Bali; sunt periculosi?

E adevarat ca am hiperbolizat toata intamplarea: un sarpe de doi metri, negru, urias infiorator ne-a taiat calea! Noroc ca Ionut a fost martor si mai intervenea in descrierea mea, cat s-o mai aduca, aproape de realitate. De fapt, sarpele avea pana intru-un metru si era mai mult gri decat negru.

Un sarpe de orezarie. Inocent, pasionat de apa, nicidecum de oameni. Nimic neobisnuit in Bali, aveam sa aflu, apoi. Nu reprezinta niciun pericol, stiu, dar cand il vezi aproape de cazarea ta, te sperii, inevitabil si-ti vine s-o iei la fuga catre civilizatie.

Incepusem sa ma panichez ca voi locui acolo timp de trei saptamani. Aveam sute de scenarii in minte: la un moment dat, va urca pe terasa si chiar va intra in camera, cine stie, intr-o clipa de neatentie. Sau in vreun dulap din bucataria amplasata afara, pe terasa. Sau cand las vasele in chiuveta, voi gasi un sarpe printre ele. Sau, va urca pe teava de apa sau pe balcon. Nici nu mai stiu. Dar era, sigur: ziua si scenariul!

Pe o astfel de alee, ne-am intalnit, de neunumarte ori cu serpi de orezarie

Am mai scris despre cartea ce ne-a influentat mult alegerea unui an sabatic: Can we live here? de Sarah Alderson, care – printre altele – a locuit o perioada lunga de timp, in Bali alaturi de sotul ei si de fiica lor de cativa ani. Si-mi amintesc perfect un episod dedicat unei intamplari tipice in Bali, tratat cu umorul ei caracteristic: s-a asezat in pat, intr-o seara, impreuna cu Alula, fiica ei si se uita la un film pe laptop. Aude un zgomot neobisnuit in camera – ce aduce a fosneala, mai degraba. Se gandeste ca poate fi un soricel ratacit, deci nu-i acorda mare importanta. Se uita-n jur si-si da seama ca misca ceva, jos, chiar in zona de joaca a copilui. Continuarea e previzibila.

Dureaza o ora pana soseste „tipul cu serpii” ca sa-i salveze, timp in care au trecut prin toate starile posibile. Afla, apoi, ca sunt norocosi ca mai sunt in viata, caci sarpele era, de fapt… o vipera.

Da, povestea aceasta m-a batuit, grozav, in primele zile. Mi-am dat seama ca noi nu avem pe nimeni in jur: gazde sau vecini si de aici… beleaua! Dar aveam numarul de telefon al gazdei, Nyoman si canapeaua rosie care sa ma salveze, orice ar fi.

Dar, am fost norocosi: niciun sarpe n-a trecut poarta sau balconul casei.

In rest, soparlele nu ne-au iertat si odata cu lasarea intinericului ieseau din ascunzatoare, pe peretii casei. Niste soparle mari, nemaintalnite, ce scoteau si niste sunete ciudate. Initial, am crezut ca broastele canta, seara de seara, dar nu, erau soparlele acela neobisnuit de mari, dar simpatice. De cele mici, Gecko nu mai are rost sa amintim, caci sunt prezente peste tot. Chiar si in Bangkok, la etajul 15, pe balconului studio-ului isi duceau veacul. Asa e in Asia.

Noaptea, ne bucuram de un spectacol al naturii: sute de licurici ne invadau terasa – o imagine pe care n-o mai vazusem din copilarie, iar in toiul noptii, o multime de lilieci zburau nestingheriti pe terasa casei.

In rest, alte „lighioane”, soareci de camp ne-au evitat si ne-au dat voie sa ne bucuram de spatiul nostru. Bali e un spectacol al naturii! Ori te obisnuiesti si apreciezi, ori nu…

Drumul spre casa inchiriata

Serpii sunt o normalitate in orezarii (chiar si in Tegalalang am vazut, unul), insa, majoritatea sunt de apa, adica inofensivi. Dar, stiu, e neplacut si parca iese ce-i mai rau din tine cand ii vezi, la niciun metru: eviti sa mai iesi din casa, sa te bucuri, sa explorezi. Frica pune stapanire pe tine.

Localnicii ne-au atentionat sa fim atenti la culoare: serpi verzi sunt veninosi si ataca, in anumite conditii. Balinezii ii omoara, „incalcand”, astfel un principiu al religiei hindu (nu au voie sa omoare niciun animal, nicio insecta, nimic), insa, atunci cand viata le este pusa in pericol, au dreptul de a se proteja.

Sigur, ne-am intalnit des, pe aleea ce lega casa noastra de Ubud, insa, din ce in ce mai departe de casa, ceea ce mi-a oferit un sentiment de siguranta si eliberare. Am scapat!

Vedere din fata casei

Cum iti poti inchiria casa in Bali?

Inscrie-te in aceste grupuri pe Facebook: posteaza anunt sau raspunde unor oferte, deja existente:

  • Ubud Rentals
  • House for rent in Ubud Bali
  • Bali villa rental & sale
  • Ubud Long term villa rentals

loading...