O descoperire inedită a fost făcută în România. Un student la medicină veterinară a găsit întâmplător un cuib de dropii cu trei ouă la granița de vest a țării.

Anunțul e făcut de ONG-ul româno-maghiar “The Nature Corner”, iar poza cu un cuib de dropii în care se aflau trei ouă îi aparține lui Ioan Matiu jr, student la medicină veterinară.

📍 RO: Pentru noi, poza asta va intra în istorie. ⁣Iată primul cuib de dropie (𝑶𝒕𝒊𝒔 𝒕𝒂𝒓𝒅𝒂) care fost consemnat nu doar…

Publicată de The Nature Corner pe Luni, 11 mai 2020

„Pentru noi, poza asta va intra în istorie. Iată primul cuib de dropie (Otis tarda) care a fost consemnat nu doar la Salonta, dar și în întreaga Românie din ultimele decenii„, este postarea de pe Facebook care, începând de duminică, 11 mai, a făcut senzație în întreaga comunitate a ornitologilor din țara noastră.

Ce sunt dropiile

Dropia este cu adevarat o pasare de legenda a unor vremuri cand Campia Baraganului, Campia de Vest si stepele dobrogene erau inca insule de pustie salbatica nestricata de mana omului.

În anii 1930, țăranii comiteau adevărate masacre ale dropiilor, deși păsările erau protejate de o lege care le declarate monumente ale naturii în România.

Dropia este de fapt cea mai mare pasare zburatoare din lume, mai grea chiar decat lebedele si pelicanii. In cazul dropiilor se observa cel mai mare dimorfism sexual din lumea pasarilor.

Cu alte cuvinte daca o femela de dropie cantarea intre 3,5-5 kilograme, masculii atingeau in mod obisnuit 8-16 kilograme, existand dovezi ca unii masculi depaseau chiar 18 kilograme. 

Ultimul nucleu de dropii din Romania, care continea intre 100-150 de exemplare a fost ucis in Teleorman in anul 1981. Satenii localnici le-au manat ca pe gaste pana in satele din zona unde toate au fost ucise cu bolovani, bice si bate.

Evident in Republica Socialista Romania de atunci dropiile erau declarate pe hartie monumente ale naturii, uciderea lor find interzisa de lege, lege care nu era luata in serios de nimeni, tinand cont ca insusi Nicolae Ceausescu, intaiul vanator al tari, avea obiceiul sa impuste dropii din elicopter. Pe langa aspectul vanatoarii dezlantuite, trebuie amintit factorul agriculturii agresive practicata in regimul comunist, potrivit animaledisparute.com.

Agricultura “moderna” unde predomina monoculturile alaturi de ingrasaminte chimice, erbicidele si pesticidele folosite din belsug, nu a facut decat sa distruga sistematic atat conditiile de viata ale dropiei, cat si sa otraveasca la propriu sursele sale de hrana.

In atari conditii, nu trebuie sa mire pe nimeni ca din zecile de mii de dropii care populau Baraganul acum 50-70 ani, nu a mai ramas macar o pereche clocitoare la nivelul anilor ’90.   

loading...