Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a spus ca PNL va creste pensiile atunci cand se va ivi momentul oportun pentru economie. Pensiile romanilor sunt considerate o necesitate, la fel cum este considerata o necesitate si cresterea alocatiilor. Violeta Alexandru a mai declarat si ca exista deja persoane vizate de concedierile in zona bugetarilor.

Pensiile romanilor, in agenda PNL

„Parerea mea este ca trebuie sa avem incredere in judecata celor care evalueaza lucrurile si care vad ca in economie nu e usor. Eu cred ca s-a inteles ca PNL a facut o crestere intr-un mod unic fata de alte tari in privinta pensiilor, noi nu ca am promis, chiar am facut-o, intr-un an dificil pentru economie.

Vom avea grija sa facem o crestere oportuna pentru economie, am incredere ca se intelege tot ceea ce comunicam in aceasta perioada, nu ca nu ne-am dorit, ci in masura posibilitatilor si o vom face si in anii viitori. Conteaza sa creasca numarul contractelor de munca si veniturile pentru a creste pensiile.

Noi, liberalii, am fost cei care am generat in ultimii ani cresteri de alocatii si asta s-a vazut in Parlament. Nu PSD, ci PNL a crescut cand s-a putut, deci nu se pune problema sa nu intelegem necesitatea cresterii alocatiilor. Vom continua sa crestem pe acesta linie si sunt convinsa ca CCR va vedea eforturile noastre. Cresterea trebuie sa fie facuta in functie de posibilitatile bugetare, sa putem sa ne tinem de promisiune, sa le putem da”, a declarat Violeta Alexandru, la Realitatea Plus.

Nu se lucreaza la niciun scenariu de taiere a salarilor, dar sunt necesare unele schimbari

Intrebata despre eventuale inghetari sau taieri de salarii in 2021, sau despre concedierile din zona bugetarilor, Violeta Alexandru a declarat:

„Eu nu mint, daca ar exista un asemena scenariu, v-as spune ca se lucreaza. Salariile bugetarilor sunt direct dependente de starea economiei si de contributiile pe care le aduc la buget. Eu apreciez foarte mult eforturile colegilor mei din minister, care au muncit cot la cot cu mine si au vazut ca eu nu i-am evaluat pentru simpatiile fata de PSD, pe care si le-au exprimat, ci dupa munca.

Totul depinde de munca serioasa. Nu se lucreaza la niciun scenariu de taiere a salarilor, dar sunt necesare unele schimbari. E greu de inteles ca cineva se va descurca daca nu stie sa foloseasca tehnologia, mai ales in aceste timpuri in care trebuie sa ne adaptam rapid. Vom vedea care este evaluarea pe care o vom face in perioada urmatoare”.


Sursa: Antena 3

loading...