Halloween 2020. Astazi iti explicam tot ceea ce trebuie sa stii despre aeasta sarbatoare. An de an, este celebrata in data de 31 octombrie. Multi spun ca in acest interval, pana la ziua Sfantului Andrei de pe 30 noiembrie, se deschid portile catre lumea spiritelor. A devenit una dintre cele mai iubite sarbatori, inclusiv in Romania.

Anul acesta, seara de Halloween pica intr-o sambata. Chiar daca suntem, din pacate, in plina pandemie, va povestim cateva informatii interesante si utile despre aceasta sarbatoare. Multi o atribuie americanilor, dar originile ei sunt, de fapt, europene. Denumirea este prescurtarea de la “All-hallow-evening”. Mai exact, inseamna ziua tuturor sfintilor.

Halloween 2020. Tot ce trebuie sa stii despre sarbatoare

Desi este o sarbatoare pagana, sarbatoarea a fost acceptata de biserica catolica si protestanta. pe motiv ca, in aceste culte, ziua tuturor sfintilor se sarbatoreste pe 1 noiembrie. Traditia spune ca, in noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, spiritele, atat cele rele, cat si cele bune, traverseaza granita din lumea noastra si cea de dincolo.

Sarbatoarea nu are deloc o semnificatie satanica. Asta desi multi cred contrariul. Se pare ca originile sarbatorii se regasesc intr-un festival celt, cunoscut si sub denumirea de “Samhain”. Acest festival era organizat pe 31 octombrie, iar scopul lui era de a strange recolte.

Halloween 2020. Manifestarile erau asemanatoare cu cele de acum. Oamenii creau costume de Halloween, decoratiuni pentru casa, transformau dovlecii in felinare, se machiau si nu uitai nici de celebrul “trick-or-treat”. Dovleacul este simbolul Halloween-ului. Il are drept personaj principal pe Jack-o’-lantern, el fiind un zgarcit ce a fost tranformat in faimosul dovleac.

El obisnuia sa le joace des feste tuturor, ba chiar sa il provoace pe insusi Diavolul. Atunci cand el a murit, s-au inchis portile Raiului, Pana si insusi Diavolul a refuzat sa il primeasca in iad. JackO Lantern se sperie si ii cere doar o calauza pentru a merge prin intuneric. Insa el primeste un felinar. Acea unealta avea sa ii devina calauza pentru eternitate.

Halloween 2020. Culorile asociate cu sarbatoarea sunt portocaliu si negru. Portocaliu simbolizeaza rabdare si putere. Impreuna cu maro si auriu, simbolizeaza recoltele toamnei. Negru este simbolul mortii. El aminteste de scopul initial al sarbatorii, festivalul care marcheaza limitele dintre viata si moarte.

Traditii si obiceiuri de 31 octombrie

Se spune ca, daca o fata necasatorita pune o floare de rozmarin si un banut de argint sub perna, ea isi va visa sortitul; Daca auzi pasi sau zgomote in spatele tau, nu trebuie sa te intorci. Se spune ca este un spirit de pe lumea cealalta care a venit sa te ia cu el. Daca se intampla sa iti zboare un liliac prin casa ori langa casa, se spune ca acolo sunt spirite rele.

Halloween 2020. Lumanarea aprinsa in dovleac tine spiritele rele la distanta; Daca vezi un paianjen prin casa in noaptea de Halloween, asta inseamna ca spiritul unei persoane dragi te vegheaza. Conform traditiilor populare, se mai spune ca, daca in noaptea de Halloween participi la o cina, atunci este bine sa vorbesti in timpul mesei. Astfel vei incuraja si spiritele aflate prin preajma sa participe la masa.

Citeste si: Supa crema de dovleac. Cea mai savuroasa mancare pentru toamna

Se mai spune ca, daca ai hainele puse pe dos sau mergi cu spatele in seara de Halloween, ai sanse mari sa te intalnesti cu o vrajitoare, scrie libertatea.ro.

Citeste si: Reteta de castane coapte. Cum se prepara corect si care este secretul

loading...