Elena Ceausescu si Gregorian Bivolaru. Aparent nu este nicio legatura intre cei doi. Realitatea insa este alta. Sotia lui Nicolae Ceausescu nu era straina de luarea unor decizii majore. De multe ori, erau chiar mai absurde masurile ei decat cele ale dictatorului.

Asta s-a intamplat si in anul 1982, atunci cand a izbucnit un scandal numit “al transcendentalilor”. Se spune ca acesta a dus ulterior la interzicerea artelor martiale in Romania, doi ani mai tarziu.

Care este de fapt adevarul? Ce moft a facut-o pe Elena Ceausescu sa recurga la niste gesturi extreme? Mai multe detalii a oferit publicului, intr-un interviu, Florentin Marinescu, presedintele Federatiei Nationale de Arte Martiale.

Elena Ceausescu si Gregorian Bivolaru. Legatura nebanuita dintre cei doi

“Toată lumea spune că artele marţiale ar fi fost interzise din cauza mişcării transcendentale. Este parţial greşit, deoarece a fost, în realitate, un concurs de împrejurări care a culminat cu o supărare punctuală a Elenei Ceauşescu, într- o vineri…În acea zi, Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul nu mergea.

Cum etajele Universităţii sunt uriaşe, pentru a urca este nevoie de o condiţie fizică destul de bună… Iar Elena Ceauşescu s-a enervat! A bătut din picior şi a cerut să se prezinte imediat directorul de la Ascensorul. Acesta nu era însă în Bucureşti, ci la un concurs de bridge în Braşov”, a declarat pentru libertatea.ro.

Florentin Marinescu a povestit tot despre decizia bizara. Sursa foto: libertatea.ro

Ce s-a intamplat cu miscarea lui Gregorian Bivolaru

Elena Ceausescu si Gregorian Bivolaru. „Ceauşeasca a chemat atunci un şef al Securităţii la raport. Urmarea: în doar o jumătate de oră, ofiţerii îmbrăcaţi în civil au intrat cu foi albe peste jucătorii de bridge la Braşov şi le-au cerut să îşi scrie datele personale. Aceştia, crezând că au de-a face cu organizatorii, au completat senin hârtiile şi le-au predat ofiţerilor.

Atunci a aflat Elena Ceauşescu că elita ţării, inclusiv fiul ei Valentin Ceauşescu, în loc să fie “la datorie”, era la bridge – din punctul ei de vedere, “o activitate neprincipială”, cu conotaţie capitalistă. “Aşa s-au luat la puricat toate aceste activităţi care păreau în opoziţie cu ideologia comunistă. Printre ele s-au numărat mişcarea yoga şi artele marţiale”, a adaugat el.

Au urmat apoi scandalul urias al miscarii transcendentale, in 1982, si suspendarea activitatilor de arte martiale, in 1984. Miscarea yoga, condusa de Gregorian Bivolaru la acea vreme, a fost cel mai grav afectata in urma deciziei Elenei Ceausescu.

loading...